Booz Allen Hamilton, o firmă de consultanţă care în timpul celui de-al doilea Război Mondial a ajutat Marina americană să detecteze şi să combată submarinele germane, este astăzi cea mai profitabilă companie specializată în servicii de informaţii naţionale, raportând în martie 2013 venituri de 5,7 mld. dolari (4,3 mld. euro) şi profit net de 219 mil. dolari (165 mil. euro), scrie Bloomberg Businessweek.
În anii ’40, înainte de atacul de la Pearl Harbor, Marina Statelor Unite a apelat la compania de consultanţă Booz, Fry, Allen & Hamilton, cum se numea atunci, pentru a găsi o soluţie de a lupta cu submarinele nemţeşti care nu puteau fi detectate. Consultanţii de la Booz au dezvoltat un sistem special cu senzori care putea localiza submarinele germane şi au ajutat la crearea unei strategii de atac. Cu ajutorul consultanţilor de la Booz, Aliaţii au reuşit să scufunde până la sfârşitul Războiului majoritatea flotei de submarine nemţeşti.
Proiectul a dat startul unei colaborări de lungă durată dintre companie şi stat. În 2008, Booz Allen Hamilton s-a despărţit de operaţiunile sale de consultanţă comercială prin divizia nou înfiinţată, Booz & Co., şi s-a concentrat din ce în ce mai mult pe contractele guvernamentale. Booz Allen Hamilton este deţinută de fondul de investiţii Carlyle Group.
Acum două decenii, compania Booz Allen Hamilton a avut un contract de consultanţă în România prin USAID privind dezvoltarea pieţei de capital începând de la piaţa RASDAQ până la fondurile deschise de investiţii. Piaţa RASDAQ a fost lansată la începutul anilor ‘90, fiiind listate peste 20.000 de companii de stat unde cetăţenii au primit acţiuni prin intermediul programului de privatizare.
Aproape toate veniturile companiei provin din contractele cu statul american, iar în jur de un sfert – 1,3 mld. dolari (1 mld. euro) – sunt contracte cu agenţii importante de