Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentul cipriot a aprobat creşterile de impozite cerute de creditorii internaţionali

Publicat in Capital, joi 18 aprilie 2013 ·

Parlamentul cipriot a aprobat joi o serie de acte normative care prevăd creşterile de impozite cerute de troica UE-BCE-FMI în schimbul planului de salvare economică, relatează agenţia EFE.

Astfel, impozitul de 10% perceput pe profitul societăţilor comerciale a fost mărit la 12,5%, în timp ce controversata taxă pe depozitele bancare a crescut de la 15% la 30%. Şi impozitul special pe operaţiunile financiare urmează să crească de la 0,11% la 0,15%.

Cota redusă a impozitelor pe societăţi şi dobânzile mari oferite de băncile cipriote au fost principalele raţiuni care au atras capitalurile străine în acest paradis fiscal.

Pe de altă parte, parlamentarii au decis să amâne dezbaterea şi votarea unei legi care ar fi redus treptat pensiile şi salariile funcţionarilor publici cu procente cuprinse între 0,8% şi 2%, o altă solicitare a troicii.

În luna decembrie, parlamentul cipriot a votat un alt pachet legislativ cerut de creditorii internaţionali, ce prevede instituirea de noi controale împotriva activităţilor de spălare de bani. Tot atunci s-a aprobat şi creşterea TVA-ului de la 17% la 18% şi la 19% începând din 2014 şi au fost instituite noi taxe pe tutun, băuturi alcoolice şi produse petroliere, acestea din urmă intrând în vigoare de la 1 ianuarie 2013.

Pe data de 26 aprilie, deputaţii ciprioţi vor fi chemaţi să voteze memorandumul complet convenit de guvern cu creditorii internaţionali.

Sursa: Agerpres

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie

News.ro acum 38 minute
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 2 ore
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Botoşani: Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit ecologic de deşeuri

Mediafax acum o ora
Pompierii din Botoşani intervin miercuri seara pentru a stinge un incendiu care a izbucnit în interiorul depozitului ecologic de deşeuri de la Stăuceni. Incendiul se manifestă pe 1000 de metri pătraţi, pe degajări mari de fum.

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum o ora
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum o ora
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum o ora
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum 2 ore
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 8 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Vremea

București
acum

21°
mie.

12°/25°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

22°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

16°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/26°