La 17 ani de la caderea regimului comunist, deconspirarea Securitatii nu doar ca nu mai poate fi facuta pina la capat, dar nici nu mai poate avea efecte reale de lustratie. Adevarul din arhivele Securitatii este si el relativ, fiindca de multe ori confectionarea documentelor se facea in camere de tortura sau sub santaj. in plus, raul cel mare a fost deja facut in primii sase ani ai guvernarii Iliescu-FSN-FDSN-PDSR, care i-a reciclat pe fruntasii mai putin compromisi ai fostului regim si care a folosit instrumentele Securitatii pentru a-si consolida puterea.
Iliescu, Martian, Birladeanu, Magureanu, Chitac, Cozminca si ceilalti care au tinut pe loc Romania prin mineriade, conflicte interetnice si politici antioccidentale si-au dus misiunea pina la capat. Daca ar fi fost posibila o lustratie care sa-i fi scos in 1990 in afara scenei publice, pentru zece ani, pe toti colaboratorii sistemului comunist, fie ei membri ai nomenklaturii sau ofiteri si informatori ai Securitatii, drumul modernizarii Romaniei si al apropierii ei de Europa ar fi fost mult mai lin. Acum insa deconspirarea Securitatii are doar o functie de igienizare a elitelor politice, culturale si jurnalistice, care produce socuri, dezamagiri, dezordini si rastigniri tirzii ale turnatorilor, considerati pina nu demult militanti onorabili ai societatii deschise.
Pusi sub lupa reflectoarelor, colaborationistii de profesie sau cei de ocazie incearca mai degraba sa se dezvinovateasca decit sa-si recunoasca greselile de tinerete. Marturisirile lor post factum sincopate, incomplete si ocolitoare scot la iveala trasaturi comune ale turnatorilor de toate orientarile: incapacitatea umilintei si a recunoasterii pina la capat a complicitatilor cu Securitatea, pe care ar vrea sa le ascunda si in ceasul al doisprezecelea, sub pretextul ca delatiunile lor nu pot fi incluse in sintagma „politie pol
