Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Capitala, sub asediul spectacolelor de teatru

Publicat in Adevarul, vineri 6 noiembrie 2009 ·

În primele şase zile din cadrul Festivalului Naţional de Teatru, bucureştenii au făcut cozi la intrarea în săli. Cinci spectacole se joacă cu casa închisă, iar la reprezentaţiile la care se mai găsesc bilete, vânzătoarele oferă tichet doar cu loc în picioare.

BUCUREŞTI: Mai sunt bilete pentru FNT 2009

BUCUREŞTI: O singură trupă străină în Festivalul Naţional de Teatru

Sala Izvor a Teatrului Bulandra din Capitală a fost, ieri-seară, gazda spectacolului „Trei surori“, producţie a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, în regia lui Tompa Gabor.

Înainte cu două ore de începerea spectacolului, de-o parte şi de alta a intrării, oamenii se înghesuiau, gata să dea năvală.

Un gardian zelos îi dirija înăuntru doar pe cei care aveau bilet sau invitaţie. „Vă rog să eliberaţi culoarul şi prezentaţi biletele, altfel nu intraţi“, îi ameninţa el pe cei care se lipiseră de uşă.

Buluc în sală

După ce reuşeai să treci de „soldatul“ vigilent de la poartă, având un bilet valabil, trebuia să înfrunţi garda de plasatoare de la uşa următoare, cea care asigura ultimul control înainte de începerea spectacolului. „Vă rugăm să-i lăsaţi mai întâi pe cei cu bilete să intre şi apoi dumneavostră, studenţii cu legitimaţii şi reprezentanţii presei “, ne-a anunţat unul dintre organizatorii festivalului.

La ora 18.00, plasatoarele au dat voie tinerilor de la uşă să intre. „ Fii atentă, dă-te la o parte că vin peste tine “, şi-a atenţionat o plasatoare colega văzând mulţimea de la uşă. Mai multe zeci de persoane au rămas totuşi pe afară, în ciuda rugăminţilor şi încercărilor de a pătrunde în teatru pe orice cale. 

Gongul a bătut, iar publicul a ocupat toate locurile. Studenţii s-au aşezat care pe unde au apucat, căţăraţi pe balustrade sau în picioare.

Festival

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii

News.ro acum 20 minute
Aproape 1,8 milioane de români - îşi sărbătoresc onomastica de Florii, indică statisticile oficiale. Dintre cei 607.889 de bărbaţi sărbătoriîi de florii, cei mai mulţi - 344.058 - se numesc Florin, alţi 132.872 poartă numele Viorel, pe locul al trei

Cutremur cu magnitudinea 3,3 în judeţul Vrancea, duminică dimineaţa

Adevarul acum 14 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum o ora
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

Cutremur de Florii în zona Vrancea

Mediafax acum o ora
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs duminică dimineaţă în zona Vrancea. Anunţul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului INCDFP.

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 27 minute
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum o ora
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 2 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Papa Francisc, așteptat la Veneția într-o vizită-fulger. Este prima sa deplasare în afara Romei în ultimele șapte luni

Ziare.com acum 51 minute
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, este aşteptat, duminică, 28 aprilie, la Veneţia pentru o vizită fulger, prima sa deplasare în afara Romei în ultimele şapte luni, din cauza stării sale de sănătate precare, relatează AFP. Jorge Bergoglio nu a m

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 3 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°