Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Igaş anunţă că 2.500 de angajaţi ai Jandarmeriei, ISU şi Poliţiei de Frontieră ar putea fi disponibilizaţi: "Sunt soţii, fraţi, surori, angajaţi pe la toate instituţiile astea"

Publicat in Gandul, vineri 25 noiembrie 2011 ·

Câte o mie de angajaţi de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi de la Jandarmerie, precum şi 500 de la Poliţia de Frontieră ar putea să fie disponibilizaţi în condiţiile unei reorganizări pe structuri de organizare regională, a declarat, vineri, ministrul Internelor, Traian Igaş.

"Dacă ne vom reorganiza pe structuri de organizare regională, la nivelul celor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Jandarmerie putem discuta de un număr important de angajaţi care vor fi disponibilizaţi. Este vorba despre câte o o mie de persoane de la ISU şi Jandarmerie şi 500 de persoane de la Poliţia de Frontieră", a spus Traian Igaş într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări legate de declaraţiile făcute de şeful statului cu privire la faptul că mai trebuie disponibilizaţi angajaţi din Ministerul de Interne.

Traian Igaş a precizat că aceste restructurări au fost luate în calcul, nu că se vor întâmpla în mod sigur.

Ministrul a mai spus că în toate posturile care se vor vacanta vor fi angajaţi absolvenţii promoţiei 2012 a Academiei de Poliţie. El a adăugat că toate posturile care vor rămâne vacante se vor transforma în posturi de poliţişti la Poliţia Rurală pentru tinerii absolvenţi.

Potrivit lui Traian Igaş, începând cu luna ianuarie 2012 vor fi disponibile 1.600 de astfel de posturi la Poliţia Rurală, iar restul celor 2.850 de absolvenţi vor ocupa aceste posturi pe măsură ce vacantările vor continua pe parcursul anului.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Economist Conferences Bucharest Summit, că procesul de reducere a numărului de salariaţilor bugetari va continua, România urmând să-şi fixeze acest număr la 1,1 milioane până la sfârşitul anului 2012.

Şeful statului a precizat, joi seară, la B1TV, că în cazul plecării celor 120.000 de salariaţi este vorba des

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 6 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 8 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 6 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 4 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 9 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 8 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 7 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 7 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Vremea

București
acum

15°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°