Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Credinţă şi istorie, în dar de aniversare

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 4 aprilie 2006 ·

Zi mare pentru Jandarmeria din judeţul Braşov. Ieri, la aniversarea a 156 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, în cazarma Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Braşov a avut loc sfinţirea capelei militare situată în curtea instituţiei. Ceremonia religioasă a fost oficiată de un sobor de înalţi preoţi conduşi de însuşi mitropolitul Ardealului de Sud, Înalt Prea Sfinţitul Laurenţiu Streza.

Jandarmii s-au pregătit pentru acest eveniment încă de acum două săptămâni, astfel că incinta unităţii din Fundătura Rulmentului strălucea de ordine şi curăţenie. Profesori şi elevi de la Colegiul Economic „Andrei Bârseanu” au dat o mână de ajutor pentru buna desfăşurare a zilei aniversare.

Alături de sărbătoriţi s-au aflat Constantin Arişanu, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, Ion Georgică Boltinescu – comandantul Centrului Militar Zonal, subprefectul executiv Adriana Donţu, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor publice locale şi ai unităţilor militare locale.

„ Pentru a ocroti, trebuie să fiţi ocrotiţi”

Mitropolitul Laurenţiu Streza a fost punctual şi a păşit în cazarma jandarmilor braşoveni la ora 10.00. Împreună cu un sobor formaţi din înalţi preoţi, Înalt Prea Sfinţia sa a desfăşurat slujba de sfinţire a capelei militare „Înălţarea Domnului”, aflată în curtea cazarmei. Lucrările la această capelă a început în urmă cu trei ani, pe 2 octombrie 2003, piatra de temelie fiind zidită în prezenţa PS Visarion Răşinăreanu. Capela a fost construită prin contribuţia benevolă a personalului IJJ şi din sponsorizări. Capela este pictată aproape numai cu sfinţi protectorii spirituali ai diferitelor arme. Slujba a durat circa trei ore, după care ÎPS Streza le-a urat jandarmilor să aibă parte de mulţi ani şi de protecţie divină. „Noi vă transmitem binecuvântarea lui Dumnezeu, care este mai presus de toate şi vă urez ca cei 156 de

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei lesbiene, ucise într-un incendiu criminal la Buenos Aires, denunţat drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex

News.ro acum o ora
Trei lesbiene au murit din cauza rănilor, în urma unui incendiu criminal într-un imobil la Buenos Aires, pe care comunitatea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor îl denunţă drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex, dup

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 2 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 42 minute
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 2 ore
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum o ora
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

PwC Romania: Jumătate dintre fraudele din companii se întâmplă din cauza lipsei controalelor privind conformarea. Tranzacţiile care implică criptomonede sunt în creştere, la fel şi raportările incorecte în domeniul sustenabilităţii

News.ro acum 56 minute
Tranzacţiile care implică criptomonede sunt în creştere, de asemenea, un risc in crestere este cel de greenwashing, adică raportări incorecte/manipulate în domeniul sustenabilităţii numai pentru a satisface anumite cerinţe legale, anumite presiuni d

FRF a anunţat cluburile care au primit licenţă pentru participare în Superliga

News.ro acum o ora
FRF a anunţat, luni, cluburile care au primit licenţă pentru participare în Superliga, sezonul 2024 – 2025, ca urmare a constatării îndeplinirii cerinţelor minime stabilite în Regulamentul naţional de licenţiere a cluburilor şi de sustenabilitate fi

ISW: Înlocuirea lui Şoigu cu Belousov la Apărare sugerează pregătirea lui Putin pentru război prelungit în Ucraina şi un posibil conflict cu NATO

Mediafax acum 2 ore
Vladimir Putin l-a înlocuit pe Serghei Şoigu cu Andrei Belousov în funcţia de ministru rus al apărării la 12 mai, mutându-l pe Şoigu în funcţia de secretar al Consiliului de Securitate în locul lui Nikolai Patruşev. Această mişcare ar putea sugera p

Primarul orașului Botoșani a scăpat de controlul judiciar. Edilul acuzat de corupție și-a depus candidatura pentru un nou mandat

Ziare.com acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a scăpat de controlul judiciar în dosarul în care este acuzat de DNA de fapte de corupţie. Magistraţii Tribunalului Botoşani au ridicat măsura controlului judiciar impus primarului din Botoşani de procu

Nicolae Ciucă: Nu cred că trebuie să vorbim de atacuri şi disensiuni în interiorul coaliţiei. Putem să vedem că se desfăşoară campania în limite normale, fără să se depăşeasă linia roşie

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni despre atacurile dintre liderii PNL şi PSD, în campania electorală, că nu crede că trebuie să vorbim de atacuri şi disensiuni în interiorul coaliţiei. Putem să vedem că se desfăşoară campania în limit

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

18°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°