Echipa FC Barcelona îşi va relua, luni, pregătirile cu 14 jucători, din lot urmând să lipsească fotbaliştii care au evoluat la Euro-2012, aflaţi încă în vacanţă, şi cei convocaţi pentru Jocurile Olimpice de la Londra, informează presa spaniolă.
Antrenorul Tito Vilanova îi va avea la dispoziţie doar pe Dani Alves, David Villa, Alexis, Messi, Thiago, Pinto, Mascherano, Afellay, Adriano, Cuenca, Fontas, Bartra, Dos Santos şi Muniesa. Aceştia vor efecuta controlul medical luni, la ora locală 8.30, iar de marţi au programate câte două antrenamente pe zi.
Jucătorii internaţionali se vor prezenta la echipă la 30 iulie, în timp ce Jordi Alba, Cristian Tello şi Martín Montoya vor participa cu selecţionata Spaniei la Jocurile Olimpice.
FC Barcelona se va pregăti în Spania săptămâna viitoare şi, din 24 iulie, va începe un program dens de meciuri amicale. La 24 iulie, Barcelona va evolua cu Hamburg, în deplasare, în 28 iulie, cu Raja Club Athletic Casablanca, la Tanger, în 4 august, cu PSG, la Paris, în 8 august, cu Manchester United, la Goteborg şi apoi, în 11 august, cu Dinamo, la Bucureşti.
În 20 august, FC Barcelona va întâlni, pe tern propriu, pe Sampdoria, în cadrul Trofeului Juan Gamper, după care va urma "dubla" (23 şi 30 august) cu Real Madrid, contând pentru Supercupa Spaniei.
Sursa: Mediafax
Echipa FC Barcelona îşi va relua, luni, pregătirile cu 14 jucători, din lot urmând să lipsească fotbaliştii care au evoluat la Euro-2012, aflaţi încă în vacanţă, şi cei convocaţi pentru Jocurile Olimpice de la Londra, informează presa spaniolă.
Antrenorul Tito Vilanova îi va avea la dispoziţie doar pe Dani Alves, David Villa, Alexis, Messi, Thiago, Pinto, Mascherano, Afellay, Adriano, Cuenca, Fontas, Bartra, Dos Santos şi Muniesa. Aceştia vor efecuta controlul medical luni, la ora locală 8.30, iar de marţi au programate câte două ant