Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incendiile afectează Transilvania

Publicat in Romania Libera, luni 7 noiembrie 2011 ·

Trei focare de incendiu au izbucnit în judeţul Sibiu, dintre care unul se află la graniţa cu Alba. Prefectul Sibiului, Horaţiu Răcuciu, şi reprezentanţi ai conducerii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă s-au deplasat, cu un elicopter, în zonele în care pompierii acţionează pentru stingerea celor două focare din Munţii Lotrului - Vârful Tâmpa şi Vârful Buiceciului. Cel de-al treilea incendiu se află la graniţa cu Alba, în Munţii Şureanu - Vârful lui Petru.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Sibiu, duminică dimineaţă a avut loc o reuniune a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, unde autorităţile stabilit ca efectivele să fie formate din pompieri ai ISU din judeţele Alba, Sibiu şi Vâlcea, precum şi din jandarmi şi servicii voluntare.

"Incendiul de pe Vârful Buceciu este întins pe aproximativ 12 hectare, la marginea pădurii cu arborate şi doborâturi. Se acţionează cu helicopterul, folosind cupe revărsate", arată comunicatul.

Primul focar, identificat sâmbătă seara, a fost cel de la graniţa judeţului Sibiu cu Alba, respectiv în Munţii Obârşia Lotrului (vârful Tâmpa - zona Transalpina). Ulterior, în cursul nopţii alte două incendii au fost localizate în Munţii Şurean (Vârful lui Petru), judeţul Alba, şi în Munţii Lotrului (Vârful Buceciului).

În Munţii Şureanu, pompierii încearcă de două zile să stingă focul

În Masivul Şureanu, focul a ars mocnit timp de mai mult de 24 de ore, pe sub stratul de vegetaţie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Unirea" Alba, maiorul Florin Zecheru, la faţa locului pompierii acţionează cu o autospecială pentru intervenţii montane, precum şi cu mijloace de primă intervenţie. Cei 11 subofiţeri ai ISU Alba sunt sprijiniţi de lucrători de la un ocol silvic şi de voluntari din comuna Şugag, pe raza căruia se află situată zona

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden respinge drept ”scandalos” mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul Curţii Penale Internaţionale. CPI ”nu are jurisdicţie” în israel, apreciază Blinken

News.ro acum 16 minute
Preşedintele american Joe Biden respinge drept ”scandalos” mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, care a anunţat luni că a depus o cerere în vederea e

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 13 minute
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 41 minute
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum o ora
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum o ora
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Putin a mai pus un economist la conducerea Ministerului Apărării. Încrederea președintelui rus în generali scade

Ziare.com acum 2 ore
Încă un general demis de Putin. Preşedintele rus l-a înlocuit pe ministrul adjunct al apărării Iuri Sadovenko cu Oleg Saveliev, ex-ministru adjunct al economiei, care până acum a lucrat ca auditor la Curtea de Conturi a Rusiei, conform unui decret p

Jandarmeria Capitalei dezminte că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda

News.ro acum o ora
Jandarmeria Capitalei a dezminţit informaţiile conform cărora că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, din manşa tur a barajului de menţinere/promovare

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 4 ore
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

Vremea

București
acum

18°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

21°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°