Bomba aruncata de PD-L prin incheierea protocolului cu PRM continua sa improaste schije, in pofida efortului democrat-liberalilor de a reduce pagubele. Si, probabil, cele mai rele nici nu s-au produs inca.
Luni, unul dintre, teoretic, beneficiarii intelegerii cu Vadim Tudor, senatorul Nicolae Neagu, care ar fi trebuit sa devina presedinte de comisie, a demisionat din PD-L tocmai pentru ca nu a putut digera noua asociere.
Intre timp, toti fruntasii PD-L s-au inghesuit sa se disocieze de naucitorul protocol, aruncat exclusiv in sarcina presedintelui Emil Boc. Asa sa fie? Iata ca dupa aproape o saptamana nu stim raspunsul la doua intrebari esentiale. Cine a batut palma cu Vadim Tudor si mai ales de ce ?
Cine a picat la pace?
E greu de crezut ca Emil Boc a luat singur o decizie atat de importanta. Nu e ca si cum ar fi vrut sa schimbe culoarea peretilor din sediul central si peste noapte a chemat zugravii, nu s-a sfatuit cu nimeni si a ales ce i-a placut lui. Aici vorbim despre o miscare cu efecte usor de anticipat. Numai un naiv nu-si dadea seama ce minge la plasa ridica ea adversarilor politici.
Ori Emil Boc nu e totusi chiar de ieri in politica. E posibil ca restul conducerii PD-L sa nu fi fost intrebata, insa e foarte greu de crezut ca Traian Basescu nu a stiut nimic.
Pentru Boc, cel mai fidel dintre oamenii presedintelui, ajuns la sefia partidului tocmai datorita acestei obediente totale, o asemenea declaratie de independenta este de neconceput. In schimb, asumarea solitara a pacatului este in "fisa postului".
Sa ne amintim apoi ca in ultima vreme relatiile dintre Traian Basescu si Vadim Tudor n-au fost chiar rele. Dupa fluviile de scuipat ale anilor trecuti, presedintele PRM a inceput sa-l menajeze pe seful statului care, la randul sau, l-a tratat aproape cu simpatie pe "tribun" la i
