Preşedintele Blatter l-a chemat luni, la festivitatea de decernare a ”Balonului de Aur”, pe italianul care a refuzat să trîntească un meci pentru 200.000 de euro.
Sepp Blatter a păşit în noul an decis să-şi cosmetizeze imaginea, serios afectată de acuzaţiile de corupţie. Şefului FIFA (foto, în medalion) i-a venit ideea să aducă luni, la Gala din Zurich, unde Messi va primi al treilea "Balon de Aur" consecutiv, simbolul mondial al onestităţii în fotbal pe 2011. L-a invitat pe italianul devenit celebru pentru că n-a vrut să blătuiască un meci, refuzînd 200.000 de euro!
Deşi i-a ratat pe Cristiano Ronaldo şi Mourinho, care şi-au anunţat absenţa, nici n-a cîştigat un titlu sau Liga Campionilor, Simone Farina va fi erou pentru o seară. Fundaşul stînga de 29 de ani joacă la Gubbio (Serie B) şi a demascat blatul încercat la meciul de Cupă cu Cesena, din 30 noiembrie, pentru eşecul formaţiei sale cu 3-1. El a informat imediat clubul şi Procuratura, care a şi făcut arestări, Gubbio cedînd cu 3-0. Vineri, Farina a revenit cu Bari (2-2), după două luni de accidentare, fiind aclamat de tifosi, iar mîine seară va fi aplaudat de o lume întreagă.
60 de mii de euro este salariul anual încasat de Simone Farina la formaţia de Serie B Gubbio
"Blatter l-a premiat pe Farina, invitîndu-l să explice că fotbalul nu e numai corupţie. Şeful FIFA chiar are nevoie acum de astfel de mesaje politice" (Gazzetta dello Sport, cotidian italian)
Preşedintele Blatter l-a chemat luni, la festivitatea de decernare a ”Balonului de Aur”, pe italianul care a refuzat să trîntească un meci pentru 200.000 de euro.
Sepp Blatter a păşit în noul an decis să-şi cosmetizeze imaginea, serios afectată de acuzaţiile de corupţie. Şefului FIFA (foto, în medalion) i-a venit ideea să aducă luni, la Gala din Zurich, unde Messi va primi al treilea "Balon de Aur" consecutiv, simbolul