Aş vrea să-mi încep scurta pledoarie pentru corectitudine făcînd o rapidă şi pilduitoare incursiune printre concluziile autopsiilor a două capre din vecini. Nu de alta, dar nefiind vorba de ograda noastră, bisturiul a fost mai ascuţit, mîna - mai sigură şi mai neiertătoare. Trebuie subliniat că interesul nu este acela de a discuta justeţea sau calitatea autopsiilor, ci doar de a le folosi într-o comparaţie, într-o analogie. Iată, pe scurt, despre ce este vorba: 1. Ziarul Ziua, 8 septembrie 2006, articolul "Manualul otrăvit". Se discută despre manualul de istorie "integrată" din Republica Moldova. Acesta "nu pomeneşte nimic despre etnogeneza poporului român, despre limba şi istoria românilor", cele cîteva referiri fiind considerate tendenţioase, promovînd xenofobia şi intoleranţa. Lipseşte "substanţa ştiinţifică" şi conformă "adevărului istoric recunoscut", încercîndu-se impunerea unei istorii surogat. Acest "manual de politică antiromânească" susţine "genocidul etnico-cultural" dintr-o "provincie românească aflată într-o gravă criză identitară". Se consideră că lipsa de reacţie din partea statului român reprezintă un "cec în alb dat politicilor de deznaţionalizare". 2. Dilema veche, nr. 134, articolul "Culoarea profesioniştilor". O discuţie interesantă pe marginea schimbării culorii prezentatorului celui mai important jurnal de ştiri de la un post francez de televiziune. Sînt folosite formulări potrivite cu subiectul, ca "apartheid mental" şi se atrage atenţia asupra "crizei de la periferii" sau a "bantustanelor ce dau în clocot pe lîngă marile oraşe" franceze. Se vede din frazele de mai sus cum discuţiile despre manualele de istorie de peste Prut sau despre apartheid-ul de pe Sena se pot face sincer, fără menajamente, fără teamă de cuvintele grele. Aş putea oare încerca acelaşi lucru şi pe malurile Dîmboviţei? Aş putea acuza apartheid-ul... aş putea atrage aten