Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De la Bucureşti la Paris

Publicat in Adevarul, luni 29 septembrie 2008 ·

Limba oficială la Nickelsdorf e româna. Austria e cu noi. Suntem la finele lui august. Românii se întorc la muncă în Europa După o pauză de o săptămână, reiau „jurnalul“ călătoriei mele din august trecut. E vorba acum de întoarcerea din vacanţă. Titlul nu este exact. Nu de la Bucureşti am făcut cale întoarsă, ci de la Copalnic Mănăştur, pitorească aşezare lăpuşeană, la câţiva kilometri de Berinţa unde s-a născut Aug. Buzura şi de Cerneştiu lui Andrei Şerban. Bucureştiul l-am evitat fiindcă presupunea refacerea drumului prin Timişoara (pe care l-am descris, în sens invers, în articolul de acum două săptămâni), veritabil coşmar rutier.

La patru dimineaţa, Baia Mare e pustie. Nu sunt nici maşini, nici pietoni. Şi nici semnalizări rutiere. Pe unul singur scrie Satu Mare, dar, la următoarea intersecţie din cele vreo zece, nu mai ştii încotro s-o apuci. Ne descurcăm cu ajutorul intuiţiei. Înainte de Satu Mare, un semn ne îndrumă spre Petea. Noroc că întrebasem înainte. De nicăieri nu rezulta că ar fi vorba despre localitatea de frontieră dincolo de care începe Ungaria. Băimărenii şi sătmărenii n-au, se vede, grija turiştilor ori a străinilor de loc. Li se va fi părând că toţi le cunosc oraşul. La un kilometru de Petea, după câteva ocoluri care ne fac să credem că am pornit înapoi, zărim o plăcuţă infimă, aproape invizibilă, ziua ca şi noaptea, pe care ar fi trebuit să scrie ceva despre graniţă şi despre Ungaria. Scria doar Petea. E drept că graniţa nu mai e chiar graniţă. Grănicerul român şi cel ungur stau la taclale în Ungaria vecină şi se uită în acelaşi timp pe paşapoartele noastre.

Deşi o credeam mai europeană, de când e în Schengen, Ungaria ne aşteaptă cu aceeaşi lipsă cronică de indicatoare. Ţelul nostru imediat e un orăşel de unde începe autostrada. Nici un cuvânt despre el. Citim în schimb despre tot felul de aşezări intermediare care ni

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz șocant în Timiș, de Sâmbăta Mare. Un bărbat și-a dat foc în încercarea de se sinucide

Ziua Constanta acum 27 minute
Scene de groază în Timiș, unde un bărbat a încercat să se sinucidă fix în Sâmbăta Mare. Gestul șocant a fost făcut chiar de față cu familia, bărbatul alegând să își dea foc de față cu fiul și nepotul său. Norocul său a fost că cei doi au stins flăcă

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum 26 minute
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Un incendiu puternic a izbucnit lângă Mănăstirea Voroneț, din județul Suceava. Există pericolul extinderii focului

Gandul acum 47 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, în jurul orei 15.00, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. Din cauza faptului că bate vântul, există pericolul ca incendiul să se extindă. Casa care a luat foc se află în ap

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Trupa Roxette revine în activitate: Per Gessle a găsit o nouă solistă, la cinci ani de la moartea Mariei Fredriksson

HotNews acum 4 ore
Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, informează EFE și

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°