Societatea Patiprod SRL Codlea, care şi-a schimbat numele în Galli-Gallo, a acţionat, ieri, în instanţă Direcţia Agricolă pentru Dezvoltare Rurală (DADR) şi Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Braşov pentru că au refuzat să semneze documentele de despăgubire pentru pagubele suferite în timpul valului de gripă aviară din luna mai a acestui an. Cătălin Muntean, directorul companiei, susţine că, potrivit legii „şi noi avem dreptul de a primi aceste despăgubiri. De aceea am înaintat, azi (miercuri – n.r.), o cerere de chemare în faţa instanţei de judecată a DADR şi DSVSA Braşov, deoarece refuză să ne semneze actele pentru primirea despăgubirilor, care se ridică la aproximativ 46,5 miliarde lei vechi (4,65 milioane RON). Vrem să ne facem dreptate prin instanţele judecătoreşti”.
Muntean a mai anunţat că DADR Braşov ar trebui să semneze un dosar de despăgubire pentru 3,6 milioane RON, iar DSVSA Braşov să aprobe suma de 1,05 milioane RON ca despăgubiri pentru pagubele produse.
Pierderi de
8 milioane RON
Ferma Patiprod a înregistrat pierderi totale de opt milioane RON, dintre care pierderi directe (păsări eutanasiate, carne şi furaje confiscate) în valoare de aproximativ cinci milioane RON şi pierderi indirecte (ca urmare a suspendării activităţii) de trei milioane RON.
De asemenea, SC Broilerom SRL Codlea, al cărui director general este tot Cătălin Muntean, a dat în judecată DSVSA Braşov pentru un dosar de despăgubire ce se ridică la valoarea de 624.000 RON. Firma se ocupa cu comerţul de furaje şi pui de o zi, pe care îi vindea cu preponderenţă fostei SC Patiprod SRL Codlea.
DADR aşteaptă finalizarea anchetei
Directorul general al DADR Braşov, Dănuţ Szasz, a spus că nu a primit încă nici o notificare de la Judecătorie. DADR Braşov a optat pentru amânarea aprobării dosarelor până când se