În 1966, o expoziţie deschisă la Moderna Museet din Stockholm a făcut senzaţie prin felul în care era organizat spaţiul de la intrare: accesul se făcea printr-un portal verde deschis între picioarele unei zeiţe uriaşe multicolore, o "gigantă" ca aceea visată cîndva de Baudelaire într-unul din poemele sale. Exponatul, realizat de Niki de Saint Phalle, Jean Tinguely şi Per Olof Utvedt, face parte acum din cea mai mare retrospectivă a artei feminine internaţionale din ultimele decenii. Debutînd la Muzeul de Artă Contemporană din Los Angeles (LAMoCA) în primăvară, aceasta va călători în următorul an la Washington, New York şi Vancouver.
Astfel, "WACK! Art and the Feminist Revolution" ("Arta şi revoluţia feministă") prezintă aproape 300 de lucrări - picturi, sculpturi, fotografii, filme şi instalaţii video - create de peste o sută de artiste din Statele Unite, Canada şi Marea Britanie, dar şi din Polonia, Mexic, Australia, Japonia şi Noua Zeelandă. Expoziţia îşi propune să urmărească formarea, dezvoltarea şi impactul artei feminine din anii â60-â80, accentuînd teme care s-au găsit întotdeauna pe agenda mişcărilor de emancipare, cum ar fi corpul şi sexualitatea sau diferenţele sociale şi biologice dintre sexe. Avînd o nomenclatură mereu disputată, arta feminină nu s-a coagulat niciodată ca o mişcare în sine, ci mai degrabă ca un flux în eternă transformare. Prin urmare, curatorii joacă pe cartea feminismului ca sistem deschis, angajat în relaţia cu artele şi literatura, deşi bazat mereu pe multiple critici interne şi conţinînd în permanenţă ideologii şi practici politice divergente. După cum au explicat organizatoarele, titlul poate fi privit ca o interjecţie care simbolizează o lovitură sau un cuvînt cu conotaţii autoerotice (wack off), dar aminteşte şi de acronimele unor mişcări activiste din anii â70 (The Art Workers Coalition, Women Artists in Revoluti
