Cei mai mulţi oameni ştiu că legumele fac parte dintr-o alimentaţie echilibrată şi că, de exemplu, cele proaspete sunt mai sănătoase decăt cele gătite. Totusi, potrivit realitatea.net, acesta este doar unul dintre miturile despre legume, desfiinţate de cercetători.
Legumele proaspete sunt mai sănătoase decât cele congelate
De fapt, studiile arată că uneori legumele congelate conţin mai mulţi nutrienţi decât cele prospete, în funcţie de cât de mult au stat produsele pe rafturi, arată blogul The Conscious Consumer. Legumele încep sa piardă din calitate imediat ce au fost culese. Astfel, sunt de preferat legumele care au fost congelate la scurt timp după ce au fost recoltate, decât cele care au făcut două săptamâni pe drum până pe masa ta.
Legumele gătite au mai puţini nutrienţi decât cele proaspete
"Prin procesul de gătire sunt distruşi anumiţi nutrienţi, cum ar fi vitamina C şi acidul folic, dar sunt eliberaţi alţii", spune Marion Nestle, specialistă în nutriţie. De exemplu, sunt eliberate vitamina A şi elemente esenţiale digestiei din fibre. Mai mult, după gătire, corpul va absorbi mai uşor licopenul din legume, un antioxidant important anticancerigen, ce se găseşte în sucul de roşii.
Salata Iceberg nu conţine nutrienţi
Este adevărat că salata Iceberg este în principal formată din apă, aşa că nu prea conţine vitamine, dar, consumată în cantităţi medii, poate aduce un aport de proteine, fibre, vitamine şi minerale.
Cartofii îngraşă
Cartofii nu conţin grăsimi şi au puţine calorii. Aceste legume delicioase şi ieftine conţin o doză sănătoasă de fibre, care dau senzaţia de saţietate pentru un timp îndelungat. Problema nu sunt cartofii în sine, ci modul în care sunt de obicei gătiţi: prăjiţi sau amestecaţi cu diferite produse foarte grase (unt sau smântână).
Salata împachetată este curată
Probabil că pungile cu satală