Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul prelungește cu 6 luni termenul de privatizare a Poștei Române | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 29 mai 2013 ·

Guvernul a decis miercuri prelungirea cu 180 de zile a termenului de privatizare a Poştei Române, având în vedere că niciun potenţial investitor nu a achiziţionat caietul de sarcini la privatizarea companiei. Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului pentru Societatea Informaţională, Dan Nica să prezinte situaţia Poştei Române, cu accent pe neregulile constatate, dar şi măsurile de sprijinire a companiei. Victor Ponta

Poşta Română va disponibiliza, începând cu luna iulie, un număr total de 4.458 salariaţi, reprezentând 14% din numărul actual al angajaţilor companiei, potrivit unui document obținut de Mediafax.

În plus, Guvernul va solicita Comisiei Europene acordul pentru transformarea în acţiuni a datoriilor istorice ale Poştei Române, iar datoria către ANAF, de 107 milioane lei, va fi eşalonată, în baza unei ordonanţe de urgenţă avizată deja de către Executiv. Transformarea în acţiuni a datoriilor istorice la bugetul de stat ale Potei va fi derulată ca parte a procesului de privatizare, astfel încât această măsură să nu fie interpretată ca ajutor de stat.

"O să vă rog, domnule ministru Nica - pentru că astăzi avem pe ordinea de zi nişte măsuri de sprijinire a restructurării Poştei Române -, în continuare să prezentaţi dvs. şi directorul de la Poşta Română toate lucrurile care ţin de ce s-a găsit acolo, de câte contracte, de câte pierderi s-au constatat, pentru că altfel rămâne doar informaţia cât are salariul managerul, dacă nu prezintă foarte clar cum s-au angajat 6.000 de oameni, cum s-au constatat 200 de milioane pierderi, despre care nu ştia nimeni. Altfel n-o să se înţeleagă de ce nu doresc investitorii să vină. Noi astăzi luăm nişte decizii prin care sprijinim activitatea Poştei Române, însă aş vrea să cred că explicaţi cum s-a ajuns acolo", a spus premierul la începutul şedinţei de Guvern.

El a mai spus că, în lipsa unor

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 25 minute
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 48 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 13 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum o ora
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°