Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce trebuie sa stiti despre piata Forex

Publicat in Ziare.com, luni 25 octombrie 2010 ·

"Maria, o vanzatoare, a adus anul trecut 3.500 de euro tranzactionand cu Forex" - Asa suna reclamele, din ce in ce mai numeroase, la piata schimburilor valutare. Ce este exact, cum functioneaza si cum se poate castiga pe Forex?

Foreign Exchange, numita si piata Forex, inseamna tranzactionarea simultana prin cumpararea unei valute, vanzarea alteia si reprezinta cea mai mare piata financiara din lume.

Zilnic, pe aceasta piata se fac tranzactii in valoare de aproximativ 3 trilioane de dolari. Atfel spus, piata Forex este de 100 de ori mai mare decat Bursa din New York, de exemplu.

Spre deosebire de tranzactiile cu actiuni, de exemplu, cele de pe piata Forex nu sunt centralizate la o bursa, acestea fiind efectuate intre doua parti prin telefon sau printr-o retea electronica.

In trecut, aceasta piata era dominata de banci, insa, acum, oricine poate incerca sa ghiceasca fluctuatiile schimburilor valutare si sa castige (sau sa piarda) bani - de la multinationale, la dealeri autorizati, brokeri financiari si investitori individuali.

Prin urmare, oricine are acces la aceasta piata, indiferent de locatie, deci si romanii sunt bineveniti, Forex functionand 24 de ore din 24, de luni pana vineri (in weekend nu se pot efectua tranzactii).

Care sunt avantajele pietii Forex?

Libertatea de a investi in orice moment al zilei inseamna si ca investitorii pot reactiona imediat la fluctuatiile valutare, cauzate de evenimente economice, sociale si politice, chiar in momentul cand acestea se intampla.

Acest lucru este un real avantaj, mai ales ca, in ultima perioada, se vorbeste tot mai des de un "razboi al valutelor". Dorind sa ramana cat mai competitiva la exporturi, China refuza sa-si lase moneda sa se aprecieze, ceea ce ar reflecta mai bine puterea s-a economica.

Pe de alta parte,

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum o ora
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 23 minute
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum o ora
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum o ora
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 35 minute
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 3 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 7 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 5 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 6 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

14°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°