Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Ruleta rusească a rolurilor la Hollywood

Publicat in Adevarul, vineri 26 noiembrie 2010 ·

Meryl Streep a fost înlocuită de Madonna, Matthew McConaughey a ratat rolul principal din „Titanic“, iar Charlize Theron ar fi putut rămâne o anonimă. Mel Gibson a fost furios atunci când a pierdut rolul din „Marea mahmureală 2“, însă nu este singurul mare nume de la Hollywood care a trecut prin asta.

Liam Neeson este cel care va interpreta rolul unui artist al tatuajelor din Bang­kok, în continuarea comediei de succes din 2009, în locul lui Gibson. Neeson a declarat că a vorbit cu regizorul „Patimilor lui Hristos" şi că australianul a acceptat situaţia. Gibson a ratat rolul care i-ar fi putut salva cariera, după scandalurile recente în care a fost implicat cu fosta lui iubită, Oksana Grigorieva, care i-au distrus reputaţia şi credibilitatea. Iar faptul că distribuţia din „Marea mahmureală 2", formată din semi-anonimi, s-a împotrivit prezenţei lui Gibson în film, demonstrează că statutul acestuia la Hollywood s-a dărâmat. Citiţi şi: Anonimi în roluri de milioane Oamenii care deţin puterea la Hollywood

Atunci când un debutant în actorie sau chiar un nume de casă pierde un rol, rezultatele sunt variabile, după sistemul de la Hollywood, care funcţionează frecvent ca o ruletă rusească. Scarlett Johansson, Meryl Streep şi Robert Redford au aflat pe pielea lor că aşa merge industria. Unii actori se pot numi fericiţi că au scăpat de un rol care le-ar fi tras cariera în jos ca un bolovan. Este cazul lui Charlize Theron care, la începutul carierei în actorie, a ratat rolul principal din filmul cu stripteuze „Showgirls" (1995). Pelicula a fost una dintre cele mai dezastruoase din istorie, şi ca încasări şi din punctul de vedere al criticilor, iar cariera actriţei Elizabeth Berkeley (cunoscută doar ca Jesse din „Salvaţi de clopoţel") a fost „îngropată". Despre Berkeley nu s-a mai auzit mai nimic de atunci, în timp ce Theron a jucat în nenumărate blockbustere şi a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă meteo de ploi torenţiale, grindină şi vânt, în jumătatea ţării

Mediafax acum 24 minute
Marţi între orele 10.00 - 23.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină, intensificări ale vântului şi vijelii în Moldova, Muntenia, estul Transil

Tenis de masă: Perechea formată din Ovidiu Ionescu și Bernadette Szocs a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris

HotNews acum 46 minute
Perechea alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, în proba de dublu mixt contând pentru concursul de tenis de masă. Bernadette Szocs si Ovidiu IonescuFoto: Tobias SCHWARZ / AFP / Profim

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

Rata şomajului a fost în martie de 5,3%

Mediafax acum 24 minute
Rata şomajului în martie a fost, în formă ajustată sezonier, de 5,3%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna februarie 2024. Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 0,8 puncte procentuale mai mare decât la femei.

Klaus Iohannis este în vizită de lucru la Washington și va avea o întrevedere cu preşedintele SUA la Casa Albă

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al Adminis

Gabriela Firea: Adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul

Mediafax acum o ora
„Trebuie să înceteze nepăsarea şi dispreţul din ultimii patru ani”, scrie Gabriela Firea pe Facebook. Potrivit acesteia, adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul votat de majoritatea social-democrată în 2017.

Vremea devine mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai - 3 iunie.

Putin depune jurământul pentru un nou mandat. Statele Unite și mai mute țări europene vor să boicoteze ceremonia

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Bilanţul morţilor din Rafah creşte. Qatar trimite o delegaţie la Cairo

Mediafax acum 3 ore
Qatar trimite o delegaţie la Cairo pentru a continua negocierile pentru armistiţiu. Între timp, în Rafah, bilanţul morţilor a fost revizuit în creştere.

Un bărbat din Dorohoi a căzut într-o fântână. Soția lui a făcut un atac de panică

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 63 de ani a fost salvat marţi, la dorohoi, dintr-o fântână adâncă de aproximativ 7 metri, fiind transportat la spital. Soţia sa a făcut atac de panică, primind îngrijiri medicale la faţa locului. ”Un bărbat în vârstă de 63 de ani a fost

Vremea

București
acum

23°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

22°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

20°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°