Vechea uniformă stă întinsă pe pat, dar copilului Lele îi e frică să o atingă. Vede el bine că i-a rămas prea mică să-l mai încapă şi anul acesta. Are nouă ani, este în clasa a doua, dar vara asta parcă a crescut peste măsură. Poate că haina cea neagră l-ar mai încăpea un pic, dar cămaşa cea albă s-a scurtat dintr-o dată cu câteva degete. Oare nu vor râde colegii de el dacă-l văd că vine aşa la şcoală? Încearcă pantalonii, dar şi aceia s-au făcut mici. Fermoarul s-a prăpădit; ca să-i vină, pantalonii trebuie prinşi cu ac de siguranţă. De dincolo, din odaie, răsună vocea mamei: „E mică uniforma, nu are nimic! Punem un nasture, doi, acolo şi gata!”. Dar pe Lele vorbele astea mai mult îl mâhnesc. Îi e ruşine să meargă aşa la şcoală. El şi-ar dori să ia premiu, să citească mai mult, să fie cel mai bun din clasă. Dar asta, mama parcă n-ar înţelege-o...
”Uneori aş vrea să-i văd că pleacă amândoi împreună la şcoală, cu ghiozdanul în spinare”
Şi cum ar putea ea să înţeleagă? A făcut şcoala pe apucate, nici n-a ajuns la liceu şi s-a şi măritat. Acum munceşte cu ziua în sat, dar asta numai când are noroc şi o cheamă cineva. De când i-a murit bărbatul face foamea. Oricum, în casă n-a avut niciodată un frigider, măcar. Ar fi prea scump să plătească curent electric şi pentru el. Locuieşte în Mogoşoaia, lângă Bucureşti, într-o dărăpănătură de casă gata să cadă pe ea. Are, cu totul, opt copii: unul e la puşcărie, cinci au plecat în lume să se descurce singuri. În casa ei din Mogoşoaia a mai rămas doar cu doi: cu Lele şi cu Bebel, fratele mai mare. Pe Bebel nu l-a trimis niciodată la şcoală, e analfabetul casei. Copilul are doar 12 ani, dar mama îl ţine lângă ea să facă treburile mai grele, de bărbat: adună fier vechi, face de pază, cară apă, iarna dă la zăpadă, strânge lemne din pădure şi tot ce mai trebuie. Singură zice că nu s-ar descurca şi că, dacă n-ar fi
