Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vladimir Putin interzice orice manifestaţie în timpul Jocurilor Olimpice de la Soci

Publicat in Mediafax, vineri 23 august 2013 ·

Preşedintele rus Vladimir Putin a interzis orice adunare sau manifestaţie în timpul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, care vor avea loc în perioada 7-23 februarie, pe litoralul Mării Negre, potrivit unui decret publicat vineri.

Acest decret prezidenţial a fost semnat pe 19 august şi publicat vineri în ziarul oficial Rossiskaia Gazeta. Potrivit deciziei lui Putin, ''reuniunile, manifestaţiile, adunările şi marşurile (...) care nu au legătură cu desfăşurarea JO, dar prevăzute între 7 ianuarie şi 21 martie în zonele unde măsurile de securitate vor fi consolidate, vor avea loc într-o altă perioadă''.

Astfel, prin decret este interzisă, de facto, orice adunare în timpul JO de iarnă, în apropierea instalaţiilor olimpice.

Cu mai puţin de şase luni înaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Soci, Rusia a devenit ţinta unor critici. Mai multe organizaţii neguvernamentale şi activişti homosexuali au cerut ca această ţară să fie privată de Jocurile Olimpice din 2014, în semn de protest împotriva unei legi ''antigay''.

Putin a promulgat în iunie o lege controversată prin care este pedepsit orice act de ''propagandă'' homosexuală în faţa minorilor, un text considerat drept discriminatoriu de către apărătorii drepturilor omului.

Human Rights Watch (HRW) a acuzat autorităţile ruse pentru "hărţuirea mai multor jurnalişti şi apărători ai drepturilor omului", care au denunţat încălcări ale drepturilor omului în timpul pregătirii Jocurilor Olimpice de la Soci.

Aceste încălcări se referă la modul în care sunt trataţi imigranţii în Rusia, la "impactul pe care îl are construcţia infrastructurilor olimpice asupra mediului şi sănătăţii locuitorilor" şi la "compensaţiile injuste" oferite persoanelor constrânse să-şi părăsească domiciliul, a precizat HRW într-un comunicat, la începutul lui august. Dacă ţi-a plăcut articolul, urm

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 51 minute
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

O nouă cerere de eliberare pe cauţiune a Prinţului Paul, judecată vineri în Malta - surse

Mediafax acum 29 minute
Potrivit surselor citate, vineri se judecă o contestaţie, după ce, anterior, instanţa din Malta a refuzat în prima instanţă eliberarea pe cauţiune, pe care a solicitat-o prinţul Paul. Între timp, autorităţile române au trimis în Malta mandatul de ar

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 52 minute
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 2 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Program Penny de Paște 2024. Magazinele vor avea orar special

HotNews acum 46 minute
Penny, retailer din România, a anunțat că în ziua de Paște, 5 mai, magazinele din întreaga țară sunt închise. În restul zilelor de sărbătoare, magazinele va fi modificat. Supermarket PennyFoto: Joerg Huettenhoelscher / Alamy / Profimedia Images Prog

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 4 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Iohannis va primi „Oscarul Washingtonului” pentru „cariera remarcabilă” și „conducerea exemplară a României”

HotNews acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va primi pe 8 mai Distinguished International Leadership Award dn partea Consiliului Atlantic, un think-tank american, pentru „cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României şi pentru rolul său

Grenadă neexplodată, găsită în curtea unui localnic din judeţul Vâlcea - FOTO

News.ro acum 26 minute
O grenadă neexplodată şi în stare avansată de degradare a fost descoperită, joi, în curtea unui localnic din comuna Alunu, judeţul Vâlcea. Elementul de muniţie a fost ridicat de către pirotehnişti.

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°