Un tânăr a fost arestat după ce şi-a băgăt în comă soţia. Acesta a incendiat-o după ce a stropit-o cu benzină.
Gabriel Albu, un tânăr de 23 de ani, din comuna ieşeană Ţuţora, riscă să stea ani buni în închisoare pentru că i-a dat foc soţiei sale, în vârstă de 20 de ani. Tânăra, Oana Albu, fostă campioană naţională la canotaj, este internată în comă profundă la Spitalul de Arşi din Capitală, iar el a fost arestat pentru următoarele 29 de zile, acuzat de tentativă de omor deosebit de grav şi distrugere, pentru că a ars toată casă din temelii.
Cei doi locuiau în casa bunicilor Oanei, vecină cu cea a părinţilor ei. „Se certau destul de des, dar se împăcau repede. I-am auzit înainte să se întâmple grozăvia, dar nu m-am băgat. Nu mi-am imaginat grozăvia asta”, a povestit, pentru EVZ, tatăl fetei, Cristian Cârju. Într-un acces de furie, pe motiv că părinţii Oanei nu-i fac acte pe casa bunicilor şi crezând că aceasta îl înşală cu un al bărbat, Gabriel Albu şi-a împachetat hainele şi a spus că pleacă la ai lui.
Fata i-a scos toate hainele din geantă şi s-a împotrivit. Tânărul s-a înfuriat şi mai rău, a luat o canistră cu benzină, a vărsat-o peste haine şi le-a dat foc. Prostia acestuia a fost uriaşă. A dat cu benzină şi pe rochia fetei, care a ars în câteva secunde şi s-a transformat într-o torţă.
Părinţii fetei cred în continuare că ginerele lor a aruncat intenţionat cu benzină pe Oana. „Mi-a trimis mesaje pe telefon, din spital, că nu s-a întâmplat din vina lui, dar eu ce să mai cred”, a mai spus tatăl Oanei.