Conducerea pe şest a ţării

Deşi au trecut două luni şi ceva de la instalare, Guvernul n-a elaborat până acum nici un plan anticriză. Şedinţele de guvern n-au abordat o singură dată vreo măsură serioasă vizând criza. Cu mici excepţii, Ordonanţele de Urgenţă nu vizează măsuri cerute de situaţiile extraordinare provocate de criză.

Cum se explică acest incredibil abuz de Ordonanţe de Urgenţă pe fondul unei reduceri a Parlamentului la un rol decorativ?

O întrebare legitimă din cel puţin două motive:

1) O serie de Ordonanţe de Urgenţă n-au nici o legătură cu vreo “situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată”.

2) Guvernul deţine în Parlament o majoritate zdrobitoare. Ce l-ar costa să înlocuiască Ordonanţele de Urgenţă cu proiecte de legi trimise Parlamentului spre dezbatere şi votare?

Aceste întrebări legitime îşi găsesc răspuns imediat dacă ne aplecăm puţin asupra conţinutului şi felului în care au apărut aceste Ordonanţe. Ordonanţe de Urgenţă precum cea a tichetelor de vacanţă, cea a reabilitării termice, cea a desfiinţării Cancelariei premierului, cea a achiziţiilor publice sunt clar măsuri menite a favoriza doar miniştrii PD-L şi, prin ei, clientela politică a PD-L. Cea a tichetelor de vacanţă îi dă Elenei Udrea pe mână firmele de turism. Cea a reabilitării termice îi dă lui Vasile Blaga pe mână firmele de construcţii. Cea a desfiinţării Cancelariei îi dă pe mână Danielei Andreescu toate agenţiile guvernamentale. Cea a achiziţiilor publice dă miniştrilor PD-L posibilitatea de a face escrocherii cu achiziţiile publice revenite, toate, clientelei politice a PD-L.

Ordonanţele de Urgenţă nu sunt puse în dezbatere publică. Imensa lor majoritate au fost scoase din pălărie de Emil Boc, după o convocare la Cotroceni.

E limpede că ele nu sunt impuse d