Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Familia lui Gaddafi a fugit în Algeria, iar el ar fi încă în Libia

Publicat in Jurnalul, luni 29 august 2011 ·

Soţia colonelului Muammar Gaddafi şi trei dintre copiii lor au ajuns pe teritoriul Algeriei, a anunţat Ministerul algerian al Afacerilor Externe, citat de AFP.

"Soţia lui Muammar El Gueddafi, Safia, fiica sa Aisha, fiii săi Hannibal şi Mohamed, însoţiţi de copiii lor au intrat în Algeria la ora 8.45 (10.45, ora României), pe la frontiera algero-libiană", a informat ministerul într-un comuunicat difuzat de agenţia APS. "Această informaţie a fost adusă la cunoştinţa secretarului general al Naţiunilor Unite, a preşedintelui Consiliului de Securitate şi a lui Mahmoud Djibril, preşedintele Consiliului executiv al Consiliului Naţional de Tranziţie libian", se mai precizează în comunicat.

O sursă din rândul rebelilor libieni, citată de agenţia egipteană Mena, afirma săptămâna trecută că un convoi de autovehicule blindate Mercedes a intrat pe teritoriul algerian. Autorităţile algeriene au dezminţit categoric informaţiile , precizând că au o poziţie de "strictă neutralitate" în conflictul din statul vecin.

Muammar Kadhafi s-ar afla la 100 de kilometri sud-est de Tripoli - presă

Pe de altă parte, „surse diplomatice libiene autorizate”, citate de agenţia italiană Ansa, au dezvăluit că Gaddafi s-ar afla la 100 de kilometri sud-est de Tripoli, la Bani Walid, împreună cu fiii săi Saadi şi Seif al-Islam. Localitatea Bani Walid este considerată ca fiind loială colonelului Kadhafi. Un convoi de 60-80 de vehicule a fost semnalat în direcţia acestei localităţi, după ce probabil plecase din Sirt.

Bani Walid, care se află în districtul Misrata, fief al tribului Warfalla, unul dintre cele mai puternice din ţară, cu aproximativ un milion de membri. În primul caz, va rămâne în sudul oraşului "până când vor fi redeschise drumurile şi, atunci, va ieşi, poate deghizat în femeie sau altceva, pentru a părăsi" Tripoli, a afirmat Abdesallem Jalloud, fost camara

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 32 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum 31 minute
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului, protest cu „umbrele triste”

Mediafax acum o ora
„Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului îşi exprimă nemulţumirea în aceeaşi manieră elegantă, astăzi fără întreruperea activităţii. Aşadar, am trimis la protest spontan <umbrelele triste>”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul protest

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 58 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum o ora
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Nou record de ascensiuni pe Everest: Kami Rita Sherpa a ajuns în vârf pentru a 30-a oară

News.ro acum o ora
Alpinistul nepalez Kami Rita Sherpa a ajuns miercuri pentru a 30-a oară pe vârful Everest, depăşindu-şi propriul record de ascensiuni pe cel mai înalt munte din lume, relatează AFP. "Kami Rita a ajuns pe vârf în această dimineaţă. El a stabilit un n

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/23°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°