O pălărie pe cap sau o sticlă cu apă rece nu mai sunt, clar, metode eficiente pentru a face faţă caniculei. Soluţia anticaniculă pe care au găsit-o unii ploieşteni este scăldatul în fântânile arteziene din urbe.
Unii ploieştenii au găsit modalităţi inedite pentru a se răcori în aceste zile călduroase. Ei nu mai bat drumul până la ştranduri, ci aleg fântânile arteziene din parcurile din municipiu, cu toate că scăldatul aici este interzis.
Dacă în anii trecuţi fântâna din faţa Gării de Sud era preferata celor care vroiau să se răcorească fără să mai achite biletul de intrare la ştrand, acum toate fântânile din municipiu sunt asaltate de astfel de persoane, care se scaldă fără nicio ruşine faţă de cei care vin să se plimbe în parcuri.
De altfel, ploieştenii se plâng că fântânile arteziene din urbe au devenit ştranduri improvizate pentru romi, care nu ţin cont de cei din jur şi se aruncă în apă.
„Cei mai mulţi sunt copii de etnie romă. N-au niciun fel de ruşine faţă de noi, cei care venim în parc pentru a ne relaxa. Fac gălăgie, ţipă şi se aleargă unii pe alţii în apă. Este exact aceeaşi atmosferă ca la ştrand. Din păcate, autorităţile nu iau măsuri în acest sens", ne-a spus Ancuţa Ilie, care locuieşte în zona parcului Mihai Eminescu din Ploieşti.
Copiii scapă de amenzi
Ploieştenii care n-au înţeles că spaţiile destinate relaxării şi înfrumuseţării domeniului public, fântânile arteziene din oraş, nu sunt locuri în care pot face baie riscă să fie amendaţi de către poliţiştii locali. Scăldatul şi spălatul în fântâni arteziene, cişmele şi lacurile amenajate pe spaţiile verzi, precum şi folosirea marginilor acestora ca loc de plajă se sacţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 1500 de lei.
„În timpul activităţilor de patrulare, poliţiştii locali au în atenţie şi fântânile arteziene din municipiu. În acest sezon s-au aplicat aproxima