Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raliul Timişului aduce cei mai valoroşi piloţi din ţară: proba specială de la Timişoara va avea loc la Podul Traian

Publicat in Adevarul, miercuri 10 aprilie 2013 ·

Startul Timiş Rally va avea loc vineri, în Lugoj. Super-speciala de la Timişoara va avea loc sâmbătă, la Podul Traian

Cea de a doua etapă a Campionatului Naţional de Raliu se va defăşura în perioada 12-13 aprilie, în judeţul Timiş. La Raliul Timişului vor participa cei mai buni piloţi din ţară, alături de nouă concurenţi din Ungraia.

Maşinile vor străbate drumurile din zona lacului Surduc, în apropioerea localităţilor Fârdea, Traian Vuia, Nădrag, Criciova şi Găvojdia. Vor avea loc şi două probe super-speciale la Lugoj şi Timişoara.

Startul raliului se va da vineri de la ora 14.00 de la sevice-ul Honeywell, acolo unde vor fi parcate şi maşinile pe toată perioada competiţiei.

Proba super-specială se va desfăşura vineri seara de la ora 19.00, pe traseul primărie – strada Filaret Barbu - Soldatul cu puşca – Piaţa Iosif Constantin Drăgan – Poliţia Municipală – Flanc- primărie.

Super-speciala de la Timişoara se va avea loc în acelaşi loc ca anul trecut, în zona Podului Traian, sâmbătă, de la ora 15.30.

Multiplul campion de box Mihai Leu, organizatorul evenimentului, a revenit în Timişoara, pentru a pune la punct detaliile super-specialei de sâmbătă.

“Mă leagă multe de Timişoara. Aici am fost student, iar acum am un băiat care studiază aici. Mă voi strădui să aduc o competiţie mare în acest oraş. Arad şi Timişoara sunt candidate pentru o etapă de campionat mondial. Este un vis, dar toţi au plecat de jos”, a declarat Leu, city-managerul oraşului Deva,

Printre cei care vor concur se află piloţii români Vali Porcişteanu, Bogdan Marişca sau Dan Gârtofan, dar şi francezul Francois Delecour, vicecampion mondial în 1993, câştigătorul Raliului Monte Carlo, în 1994, dar şi camionul româniei, anul trecut, cât şi Gergo Szabo, unul din piloţii de marcă din Ungaria, care aleargă în etape de campionat mond

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 5 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 2 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 26 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 4 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°