Despre Cenuşărese O simplă panoramare a presei româneşti ne indică perimetrul de predilecţie al criticii de întîmpinare - anume cel literar. Gazetele sau suplimentele culturale ale cotidienelor de mare tiraj rămîn cantonate în primul rînd în aria literarului cînd se lansează în recenzii de carte sau prezentări ale actualităţii editoriale, ghidînd astfel implicit interesul şi gustul publicului strict spre "marea literatură". Alte zone, nu lipsite de interes şi mai ales tot mai necesare în economia vremurilor pe care le trăim, sînt astfel lăsate pe rol de Cenuşărese. Editura Curtea Veche, care şi-a clădit un portofoliu variat, însă din care un pachet important îl constituie literatura de dezvoltare personală, are toată experienţa necesară pentru a acuza această abordare discriminatorie. De altfel, şi inexistenţa pe piaţa românească a unui instrument esenţial într-o viaţă editorială funcţională - o revistă a actualităţii editoriale, de tipul Publisher's Weekly sau The Bookseller - poate fi incriminată ca nefurnizînd "locul" necesar pentru asemenea demersuri. În condiţiile date însă, dacă literatura română şi cea universală îşi găsesc în mod natural şi fericit o gazdă primitoare în paginile unei Românii literare, Observator cultural sau Orizont, iar literatura socio-politică eventual în 22, Dilema sau din nou în acelaşi Observator, celelalte categorii de publicaţii, de la literatura pentru copii pînă la cea de dezvoltare personală, sînt lăsate să navigheze în derivă. La fel ca şi în zonele "elitiste" ale literaturii, putem discuta şi aici despre valoare şi nonvaloare, despre autentic şi contrafăcut, despre creativitate şi imitaţie, totul este să avem deschiderea necesară pentru a privi şi a primi ceva nou. În contextul ignoranţei cu care sînt tratate genurile în cauză şi a lipsei unui filtru critic, pe piaţa românească de carte se "luptă" acum autori de dezvolta