Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O iubire de un deceniu nu s-a stins nici acum

Publicat in Gandul, marți 13 noiembrie 2007 ·

Flacăra încă arde, religia îi desparte

„M-a cucerit cu gesturile lui aparent nesemnificative”

I-au mai rămas de la el numai câteva casete cu muzică şi o fotografie pe jumătate ruptă. Acestea sunt amintirile Cristinei, după o relaţie de doi ani şi o iubire de mai mult de un deceniu, care nu s-a stins nici acum. În 1996, când avea numai 14 ani, Cristina credea că şi-a întâlnit iubirea vieţii. În realitate, cei doi nu pot fi împreună nici acum, deşi nu îi desparte o distanţă prea mare. Ea stă în Bucureşti, iar el locuieşte la Timişoara.

Totul a început în vara lui 1996: „Era iunie, era frumos, după-amiaza, mă întorceam acasă de la şcoală şi, chiar înainte să intru în scara blocului, un băiat cu bicicleta mai să intre în mine. M-am speriat şi am început să ţip la el. El s-a uitat la mine, a zâmbit şi şi-a cerut scuze, politicos. De atunci, în fiecare zi în care ne întâlneam, mă saluta şi continua să-şi ceară scuze pentru incidentul cu bicicleta. Până într-o seară, când l-am întrebat, aşa, în glumă, dacă voia să mă lovească intenţionat. Mi-a răspuns: «evident! Trebuia să-ţi captez atenţia cumva». Şi în zilele următoare, chiar se străduia să o facă”, îşi aminteşte Cristina începutul relaţiei cu cel pe care îl iubeşte şi acum.

I-a dat toate florile... din grădină

Erau vecini de bloc. „Îşi făcea des apariţia şi m-a cucerit foarte repede cu gesturile lui. Îmi aducea floricele şi mă lua la plimbare cu bicicleta. În fiecare seară, primeam câte un trandafir mic, roşu, din grădina din faţa blocului. Până când s-au terminat florile”, spune Cristina zâmbind.

Au început să se vadă zilnic, să iasă împreună, să se plimbe prin parc. Aşa au ajuns să fie împreună. În tot acest timp, „nu a încetat să mă cucerească cu gesturile lui aparent nesemnificative”. Abdul era foarte romantic şi creativ, parcă rupt din tipare.

„A fost o perioadă ca un v

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 5 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 2 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 3 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 7 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 4 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 4 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

12°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°