Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ignifugare cu dosar penal

Publicat in GAZETA de SUD, marți 4 noiembrie 2008 ·

Patru persoane au fost trimise în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru că ar fi prejudiciat cu aproximativ 15 milioane de lei Compania Naţională a Căilor Ferate Române (CNCFR), în baza unui contract de achiziţii. Potrivit unui comunicat al DNA, afacerea a avut loc în perioada 2003 - 2004 şi ar fi fost derulată prin intermediul unei firme-fantomă, Solosim SRL, coordonată de Mihai Bătrânu şi Gabriel Preda. Cei doi s-ar fi folosit de societatea cu sediu fictiv, fără angajaţi şi activitate, pentru a participa la o aşa-zisă „procedură de licitaţie“ la Bursa Română de Mărfuri. În consecinţă, CNCFR a achiziţionat de la această firmă 100 de tone de soluţie de ignifugare necorespunzătoare calitativ, precizează DNA. După ce au încasat de la CNCFR suma de 14,9 milioane de lei, Mihai Bătrânu şi Gabriel Preda ar fi redistribuit banii către alte firme - fantomă, către propriile societăţi, precum şi către alte firme reale, sumele fiind utilizate în scop personal.

Zeci de milioane,

retrase în numerar Tonea Chiriac, administrator la SC Dip Gip Ind SRL, este acuzat că şi-a pus la dispoziţie firma pentru a fi inclusă într-un lanţ de furnizare fictiv. Potrivit DNA, în schimbul acestui serviciu, în conturile firmei lui Chiriac au ajuns 12,123 milioane de lei, sumă pe care a ridicat-o în numerar, aproape în întregime, fără justificare economică. La rândul său, Dănuţ Feraru a fost trimis în judecată pentru că ar fi întocmit facturi fictive, în condiţiile în care societăţile comerciale implicate nu au achiziţionat şi nu au furnizat, în realitate, nici un fel de mărfuri. Mihai Bătrânu şi Gabriel Preda au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi spălare de bani, Tonea Chiriac pentru spălare de bani în formă continuată şi mărturie mincinoasă, iar Dănuţ Feraru pent

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum o ora
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum o ora
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 10 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Zelenski: Acum, după atacurile ruseşti, sectorul nostru energetic a pierdut o parte semnificativă din producţie. Este nevoie de timp pentru a-l restabili

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski afirmă cp, după atacurile ruseşti, sectorul energetic ucrainean a pierdut o parte semnificativă din producţie, subliniind că este nevoie de timp pentru a-l restabili. El a precizat că a avut o discuţie pe ace

Timbre cu miros de baghetă: Poşta franceză sărbătorește celebrul produs de panificație printr-un timbru cu microcapsule olfactive

G4Media acum 3 ore
Poşta Franceză a lansat un timbru poştal pentru a celebra bagheta, descrisă cândva de preşedintele Emmanuel Macron drept „250 de grame de magie şi perfecţiune”, relatează The Guardian, citat de News.ro. Timbrul, care costă 1,96 €, înfăţişează o bagh

Producătorul chinez de vehicule electrice Xpeng va lansa prima sa maşină zburătoare în 2026

Capital acum o ora
Xpeng AeroHT, o filială a companiei Xpeng, intenționează să livreze clienților săi mașina zburătoare până în 2026, a anunțat vineri copreședintele producătorului chinez de vehicule electrice, într-un interviu pentru CNBC.

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 12 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Două trenuri s-au CIOCNIT într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

Gandul acum 2 ore
Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad. În total, 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă. Impactul a avut loc între un marfar și un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a i

30 de ani de închisoare primiți de atacatorul ce a vrut să-l asasineze pe soțul lui Nancy Pelosi, lider al democraților din SUA

Ziare.com acum 3 ore
Justiția americană l-a condamnat vineri, 17 mai, pe individul care l-a atacat cu un ciocan pe soţul lui Nancy Pelosi, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanţilor. Agresorul a primit 30 de ani de închisoare. David DePape a fost găsit vinovat, l

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum 4 ore
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

18°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°