Personalitate complexă, dar stăpânită până la exces de atitudini contradictorii, Ion Antonescu rămâne, de peste o jumătate de veac, unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei noastre contemporane.
O „formulă ipocrită”
5 mai. Rubrica „Ultima oră ” continuă să publice „Dovezile acuzării în procesul Antonescu”. La 12 februarie 1942, după o întâlnire cu Ribbentrop, Ion Antonescu îi dictează şefului de cabinet „următoarea relaţiune”: „Am subliniat fără ezitare că la 6 septembrie când am luat conducerea statului şi numai cu sprijinul lui Mihai Antonescu am declarat, fără a întreba poporul, că politica ce trebuie s-o duc e alăturea de Axă”. În plus, „Documentul Tippelskirch” (din 15 septembrie 1940) , care îngăduia intrarea trupelor hitleriste în ţara noastră, conţine „formula ipocrită”: „misiune militară germană, menită să dea concursul pentru dotarea şi instruirea armatei române”. De fapt, „rostul acestei infiltraţiuni a trupelor germane în ţara noastră a fost: 1. Formarea unei baze militare de opreaţiuni în Balcani; 2. Concentrarea de forţe masive în Moldova, în vederea unui atac împotriva URSS”.
„Legionarismul aducea obscurantismul Maglavitului”
6 mai. Editorialul „Procesul nefastei dictaturi” este semnat de Grigore Tăuşan: ”În primul rând vinovăţia lui Ion Antonescu stă în tovărăşia cu mişcarea legionară, care chiar dacă n-ar fi fost-cum a fost totuşi în realitate-o avantgardă a hitlerismului în România, prezenta un pericol în ea însăşi, prin mistica ce-o introducea în viaţa publică şi prin concepţia nefastă că crima poate fi un instrument politic, isovrât din crimă şi trăind din crimă, propagând ura de rasă, care a fost totdeauna străină sufletului românesc, legionarismul aducea cu el obscurantismul Maglavitului şi ferocitatea nazistă. Un om politic cu răspundere nu putea să se alieze cu o mişcare care amorţea puterile de
