Ministrul MAI, Gabriel Berca, a declarat, miercuri, la emisiunea "Ultimul Cuvânt" difuzată de B1 TV, că au existat situaţii în care oamenii au cerut bani pentru ca autorităţile să poată monta parazăpezi pe terenurile acestora, deşi această măsură era menită să-i protejeze.
Acesta şi-a manifestat uluirea faţă de acest gen de comportament, spunând că nu se poate ca populaţia să fie atât de inconştientă.
"Îmi spuneau oamenii de la Buzău, un primar, ca să vedeţi ce fel de oameni mai sunt şi-n ţara asta. Când au vrut să monteze parazăpezile pe terenurile oamenilor, le-au cerut bani pentru treaba asta. Să vedeţi ce înseamnă inconştienţa asta, deşi parazăpezile astea îi protejează şi pe ei şi casele lor. Până unde ajungem în ţara asta?", a spus Berca.
Invitatul a explicat că este nevoie de o legislaţie care să permită statului astfel de acţiuni, iar populaţia să nu aibă de ales decât să respecte măsurile de siguranţă luate de autorităţi.
"Ar trebui să existe o legislaţie care să spună asta este măsura care protejează statul respectiv, nu te poţi opune. Să aibă obligaţia de a accepta parazăpezile pe zonele de risc, nu îmi e frică să spun dictatura legii", a încheiat Gabriel Berca. Ministrul MAI, Gabriel Berca, a declarat, miercuri, la emisiunea "Ultimul Cuvânt" difuzată de B1 TV, că au existat situaţii în care oamenii au cerut bani pentru ca autorităţile să poată monta parazăpezi pe terenurile acestora, deşi această măsură era menită să-i protejeze.
Acesta şi-a manifestat uluirea faţă de acest gen de comportament, spunând că nu se poate ca populaţia să fie atât de inconştientă.
"Îmi spuneau oamenii de la Buzău, un primar, ca să vedeţi ce fel de oameni mai sunt şi-n ţara asta. Când au vrut să monteze parazăpezile pe terenurile oamenilor, le-au cerut bani pentru treaba asta. Să vedeţi ce înseamnă inconştienţa asta, deşi p