Isteria anti-NATO tinde sa ia proportii si in Romania. Schizofrenia si cabotinismul, boli cultivate insidios de catre regimul comunist, ies la iveala in cele mai neasteptate zone ale societatii. Daca pina mai ieri razboiul din Iugoslavia mai putea fi analizat ca un eveniment in sine, cu obiectivitatea celui neimplicat direct, acum el a devenit un simplu pretext. Un soi de fundal pe care tot mai multi dintre noi isi proiecteaza obsesiile, complexele, resentimentele si, nu in ultimul rind, problemele de constiinta. Cit timp nu ne-am simtit amenintati de nimic serios, cu exceptia saraciei, ne permiteam sa facem bezele Occidentului. Ca unei tirfe de lux. Rupti in fund, dar boiti la fata cu occidentalism la mina a doua, speram de la respectiva "tirfa" macar o reducere de pret. Totul pina "tirfa" ne-a luat in serios si ne-a cerut paralele. Atit i-a trebuit. Zimbetele s-au transformat in rictus, pentru a trece imediat la represalii. Palme peste bot, insotite falos de injuraturi moralizatoare. Noi, astia din cartierul de Est, nu sintem asa cum v-ati imaginat voi, astia din West. Noi avem principiile noastre, valorile noastre, saracia, nevoile si neamurile noastre. La ora actuala, Romania se afla in fata celei mai mari provocari istorice din ultimii zece ani. Dupa unii, ar fi vorba chiar de mai mult decit atit. Se vorbeste deja de inceputul unei noi epoci, de inceputul unei noi ordini mondiale. Pentru analistii seriosi, razboiul din Iugoslavia, dincolo de partea lui hidoasa, cu rachete, victime si refugiati, e simptomul unei turnante decisive in relatiile internationale. Cei care vad "enorm" in atacurile NATO impotriva Iugoslaviei doar incalcarea suveranitatii unui stat si simt "monstruos" cum miine-poimine o vom pati la fel cu maghiarii din Ardeal par sa fie cel putin ignoranti. In locul unei analize serioase care sa tina cont de tot ce are specific si unic acest razboi, pre