Cel mai mare fotbalist român anticipase nu doar victoria, ci şi desfăşurarea meciului

Hagi se uită spre teren, adîncit în gînduri. De fapt, este acolo, jos, în iarba impecabilă care aşteaptă să fie strivită de crampoane. Are mingea la picior, priveşte spre poarta adversă, driblează scurt şi şutează spre vinclu. Sau dă o pasă spre Răducioiu. Ba nu, spre Ilie Dumitrescu. Simt că vrea să fie singur cu gîndurile lui şi îmi fac de lucru privind nişte maimuţe în tricouri negre care ne arată degetul mijlociu. Încep să cred că Teoria evoluţionistă a lui Darwin are un sîmbure de adevăr. Primatele de la peluza vecină ne aruncă priviri tulburi.

Sîntem în mini studioul Antenei 1 amenajat pe Stadionul Naţional pentru directul dinaintea meciului cu Ungaria. Din nou cu Hagi invitat. Zic “din nou” cu bucurie. Îmi aduc aminte şi de “acvariul” de pe stadionul din Constanţa, cînd, după acel 2-2 cu Franţa, Franck Ribery ne-a bătut în geam căutîndu-l insistent pe “Mister”. “Mister” era Hagi, iar actualul fotbalist numărul 1 din Europa alerga disperat după el ca să-i mulţumească. 14 etape, atît i-a fost antrenor Hagi lui Ribery la Galatasaray. După numai 14 etape petrecute, Ribery înţelesese că în cariera lui s-a petrecut ceva foarte important doar pentru că s-a întîlnit cu Hagi. Ce gest mai frumos de recunoştinţă vreţi faţă de un om căruia noi nu contenim să-i descoperim defecte?

Revin din reverie şi abordez invitatul cu o întrebare convenţională, aşa, de încălzire înaintea emisiunii. Ce simţi, Gică? Ce simţi acum, înainte de meci, îi batem? Îmi răspunde simplu. Fără emfaza analistului. Parcă şi un pic complice. Sîntem mai buni de la mijloc în sus, avem calitate superioară, zice el. Continuă. Trebuie să fim atenţi la fazele fixe, ei au gabarit. Nu trebuie să pierdem mingi decît departe de poarta noastră. Spune toate astea cu o naturaleţe dezarmantă. Ca un ceasornicar