Electrosid Titu - Unirea Tărlungeni
La numai trei zile de la etapa intermediară a ligii a III-a, în care Unirea Tărlungeni a reuşit o victorie preţioasă în compania vecinei de clasament şi de suferinţă din Videle (3-0), astăzi, Uniriştii au din nou o misiune dificilă în runda a 30-a, în care se vor confrunta cu o altă vecină de clasament, Electrosid Titu. Ob-ţinerea a cel puţin un punct este obiectivul celor din Tărlungeni care le-ar mai estompa din emoţiile pe care le au vizavi de evitarea retrogradării. Fără probleme de efectiv, Unirea va prezenta la Titu cea mai bună garnitură de care dispune: Harnagea - Vajda, Tatarciuc, Balint, Cercel - S. Marin, Onofrei, Brujan, Airi-nei - Neagu, Vasiliu. Din lotul care s-a deplasat la Titu mai fac parte Vlăs-ceanu, Vlad Munteanu, Căpăţână, Kurtuli.
Etapa mai programează şi alte partide deosebit de importante pentru ierarhia finală. „Satelitul" Rapidului se confruntă cu lidera la zi, Juventus Bucureşti într-u meci în care gazdele au putea schimba clasamentul în top, pentru că ploieştenii de la Conpet, aflaţi pe locul secund, abia aşteaptă un pas greşit al acestora.
Programul complet al rundei: CS Buftea - Argeşul; Inter Clinceni - CSM Târgovişte; Rapid II - Juventus; Conpet Ploieşti - Kaproni; Petrolul Videle - Chimia Brazi; Comprest Bucureşti, Viitorul Toporu şi Petrolul Teleajen stau. Electrosid Titu - Unirea Tărlungeni
La numai trei zile de la etapa intermediară a ligii a III-a, în care Unirea Tărlungeni a reuşit o victorie preţioasă în compania vecinei de clasament şi de suferinţă din Videle (3-0), astăzi, Uniriştii au din nou o misiune dificilă în runda a 30-a, în care se vor confrunta cu o altă vecină de clasament, Electrosid Titu. Ob-ţinerea a cel puţin un punct este obiectivul celor din Tărlungeni care le-ar mai estompa din emoţiile pe care le au vizavi de evitarea retrogradării. Fă