Până în ’90, instituţionalizarea ca valori unice a unui cerc restrâns de artişti a trimis în anonimat o serie de pictori valoroşi, care, dintr-un motiv sau altul, nu au reuşit să intre în "graţiile epocii" şi nici să egaleze succesul unui Aman, Grigorescu sau Pătraşcu...
Însă "o cultură se face cu un complet de prezenţe, şi nu doar din campioni", spune Tudor Octavian."După ’90, când au început să apară consignaţii şi magazine de artă, mi-am dat seama de evidenţa faptului că arta românească veche fusese porţionată şi un număr semnificativ de mare de artişti se pierduse. Unii au fost ignoraţi, uitaţi, centrifugaţi de sistem, din tot felul de motive", afirmă publicistul. Scriitorul a lansat în 2003 o serie de "recuperări biografice" şi de creaţie deschisă o dată cu volumul "Pictori români uitaţi". Continuare a acestui demers, noul său volum "Tablouri frumoase, autori necunoscuţi" prezintă lucrări pline de calităţi ale unor pictori români, opere nesemnate sau cu semnături enigmatice ce îşi dezvăluie secretele. În opinia autorului, albumul este o lucrare de recuperare pe un domeniu ofertant în România: "Am adunat tablouri cu probleme de semnătură şi de atribuire, începând de la pictori de mâna întâi, precum Andreescu, Tonitza, Dumitru Ghiaţă". Lucrarea se adresează publicului pieţei de artă, "care cumpară ca şi mine tablouri ale unor artişti din rândul doi, vorbim despre un public care cumpără calităţi, despre noii pasionaţi, care sunt mulţi, cu sutele. (…) Eu sunt slujbaşul pieţei de artă, eu lucrez ajutat de piaţă şi în folosul pieţei. Mulţumesc lui Dumnezeu că mie schimbarea de după ’90 mi-a oferit două oportunităţi: să lucrez liber şi din plăcere. Eu m-am construit ca omul altei lumi în România. Dar am făcut cinci ani de antrenament în America, m-am dus acolo, nu ştiam pe nimeni, nu eram nici sărac, nici bogat, eram unul dintre nătărăii care umblau pe a
