La tăierea panglicii va fi prezentă la Tulcea şi Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Drumul a fost finalizat la începutul lunii august, astfel că tulcenii, dar şi turiştii au avut deja ocazia să testeze calea de acces către cele trei mănăstiri: Celic Dere, Saon şi Cocoşu.
Investiţia este realizată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi de Consiliul Judeţean Tulcea cu fonduri europene. Cu cei 75 milioane de lei s-au reabilitat 38,2 kilometri de drumuri judeţene, cele care fac legătura între cele trei mănăstiri.
„La şedinţa de recepţie tehnică întreaga comisie a semnat procesul verbal. Noi am verificat în teren întreaga investiţie, iar acum suntem gata să o inaugurăm. Cert este că pe acest drum se circulă în cele mai bune condiţii, iar noi deja analizăm posibilitatea unor alte investiţii din judeţ“, spune vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Boieru.
Proiectul privind drumurile ce leagă mănăstirile din judeţ a fost realizat acum nouă ani, dar autorităţile judeţene nu au reuşit să obţină finanţare.
„Triunghiul mănăstirilor este al doilea proiect de mare anvergură al Consiliului Judeţean după drumul Tulcea-Murighiol-Dunavăț pentru care am reușit să obțin finanțare, după ce proiectele în cauză au fost catalogate ca «proiecte de sertar»“, spune Victor Tarhon, președintele CJ Tulcea.
Turismul cultural şi religios
„Am tot fost la mănăstiri. Ca şoferiţă pot să vă spun că nu se circula decât cu a-ntâia pe 90% din drum. Era execrabil, mai prost chiar ca cel spre Agighiol. Am avut ocazia să ajung la Celic în urmă cu o lună şi, în afara de porţiunile pe care încă de mai lucra, drumul era impecabil“, spune Elena Dumitru (27 de ani), din Tulcea.
Click pe poze pentru fotogalerie!
Primarul din Niculiţel, localitatea în jurul căreia sunt amplasate cele trei mănăstiri tulcene, este de părer