Scandalul agenţilor de pază de la Scutul Negru, care au agresat trei persoane în clubul Janis Stuff, continuă. Alţi doi angajaţi au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, după ce, săptămână trecută încă zece agenţi de pază au fost reţinuţi pentru aceeaşi perioadă.
"Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au dispus extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale faţă de T. Viorel, de 40 ani, din comuna Geaca, jud. Cluj şi Z. Gheorghe, de 37 ani, din Cluj-Napoca, aceştia fiind suspectaţi de săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii public", se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj.
Cei doi suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar în 8 august a.c. au fost prezentaţi la Judecătoria Cluj-Napoca cu propunere de arestare preventivă, pe numele acestora fiind emise mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Potrivit poliţiştilor, suspecţii au agresat 3 persoane într-un club din centrul municipiului Cluj-Napoca, în data de 21.07.2013. Citeşte şi
Scandalul agenţilor de la Scutul Negru din Cluj: violenţă, cruzime, barbarism şi teroare!