Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV - Steaua a transferat un atacant de la Sampdoria! MM confirmă: "L-am ofertat pe Piovaccari!" Alţi doi jucători în negocieri

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 29 iunie 2013 ·

Steaua a ajuns la o înţelegere cu Sampdoria pentru împrumutul lui Federico Piovaccari.

Meme Stoica a anunţat vineri seara că a ajuns la înţelegere cu unul dintre cei doi atacanţi pentru care a negociat. Managerul Stelei spunea despre el că este un jucător cu experienţă şi cifre interesante. ProSport a aflat că este vorba despre Federico Piovaccari, un atacant în vârstă de 28 de ani. Acesta vine la Steaua sub formă de împrumut şi urmează să ajungă în cantonamentul din Anglia.

Piovaccari a fost sub contract cu Inter în perioada 2004-2007, însă n-a apucat să bifeze niciun minut pentru echipa din Milano. A fost împrumutat la Vittoria (2004-2005), San Marino (2005-2006), Triestina (2006-2007), iar la finalul sezonului 2007 a fost transferat de Treviso. După un singur sezon a semnat cu Ravenna, iar în 2010 a semnat cu Cittadella.

În 2011, Piovaccari a semnat cu Sampdoria, care l-a împrumutat la Brescia, Novara şi Grosseto. În returul sezonului recent încheiat, atacantul italian a jucat în 17 partide pentru Grosseto şi a marcat de 7 ori. Federico Piovaccari are 1,81 metri, 28 de ani şi este atacant pur-sânge.

3.5 milioane de euro a plătit Sampdoria în 2011 pentru transferul lui Piovaccari de la Cittadella

MM a confirmat

După ce a citit informaţia pe www.prosport.ro managerul Stelei s-a enervat: ”Pentru că cineva care ştie ce intenţii avem ţine NEAPĂRAT să informeze presa înainte ca noi să concretizăm, sunt silit să fac ceea ce urăsc de obicei... să fac publice numele jucătorilor cu care discutăm”.

Dacă în cazul italianului Piovaccari a confirmat oferta de împrumut cu opţiune de cumpărare, acceptată de agentul jucătorului, ceilalţi doi aflaţi în vizor sunt încă în negocieri. Yohann Riviere de la Le Havre este ofertat pentru un transfer definitiv. Cotat la 900.000 de euro, acesta are 28 de ani şi 1,85 metr

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 43 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 5 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 3 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum o ora
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 4 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 4 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 6 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 2 ore
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

18°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°