● Van der Graaf Generator, ALT, Esoteric/Antenna, 2012.

Reuniunea Van der Graaf Generator a dăinuit mai mult decît mă aşteptam, mai ales că venea după peste 20 de ani de absenţă. Iată-i însă la al patrulea album de la reuniune, din păcate unul strict instrumental, deşi Peter Hammill e încă în trupă. Poate tocmai asta e problema, grupul pare să se fi molipsit de la proiectele hammilliene mai obscurantiste, cu peisaje sonore şi improvizaţii – nimic de pe acest album nu are legătură cu poezia math-rock de pe A Grounding in Numbers, de anul trecut, ori cu piesele pentru care trupa, şi Hammill în excelenţa sa lirică, s-au făcut iubiţi. Să fie vorba de paradoxul retro-prog pe care îl pomeneam în recenzia la Rush de acum cîteva săptămîni? Van der Graaf Generator e una din cele mai bătrîneşti şi retro trupe din şcoala de prog rock britanic. Indiferent că provin din 1970 ori din 2010, piesele lor continuă să sune de parcă ar fi fost înregistrate şi compuse în anii ’60. Un material experimentalist ca albumul în discuţie îi mai ajută să se reafirme ca trupă progresivă, însă poate e niţel cam tîrziu şi aparenţele sînt doar parţial salvate. Pe de o parte, cu tot anacronismul lor, Van der Graaf Generator nu trebuie să demonstreze nimic în Anul Domnului 2012. Pe de altă parte, regulile muzicii de improvizaţie şi peisaj sonor sînt altele decît în tinereţea lui Hammill, de fapt s-au rescris cu fiecare nouă generaţie de procesor de sunet lansat pe piaţă, cu fiecare software upgrade, cu fiecare album Coil ori Neubauten. Tehnologia în 2012 e alta decît cea cu care Van der Graaf Generator au învăţat să experimenteze, structurile şi sculele cu care se lucrează sînt altele. Hammill continua însă să se joace cu jucăriile sale analogice, încearcă să scoale din morţi pe Stockhausen şi pe alţi mari experimentalişti ai vremurilor în care era o nebunie să cînţi aşa ceva – vremuri ale