Lui Dănciulescu i se spune Corbul, poate pentru că este oacheş şi are un profil acvilin. Numără 33 de ani, un ultim prag în cariera unui fotbalist performant. Deunăzi, el s-a transferat la Alicante, în divizia secundă spaniolă, după escale în Turcia şi în China. Zbaterea lui semnifică obsesiva dorinţă a fotbalistului român de a se desprinde de matcă. Cred că a nimerit-o de data aceasta.
A fost întâmpinat de un patron civilizat şi de o echipă veleitară. Cazarea e superbă, într-un apartament comod, de la fereastra căruia admiră piscina, un dreptunghi bleu, curat, îmbietor.
Danciu-gol se înscrie în cohorta stranierilor noştri care-şi taie furinbund rădăcinile. Într-adevăr, solii noştri s-au răspândit în întreaga lume. Cei drept, cu excepţia lui Chivu, vedetă autentică nelipsită din prim-plan, ceilalţi sunt oameni de manevră, o falangă dedulcită la trai bun.
Cine a îmboldit să-şi părăsească gospodăriile şi coechipierii în afara unor tentaţii materiale? Să încercăm o enumerare. Nivelul modest al întregii interne. Arbitraje greţoase, nimerite acum sub aripa unui tip viclean, care n-are decât meritul de a avea un băiat foc de talentat.
O federaţie burduşită cu pehlivani. Un preşedinte de Ligă uns cu toate alifiile. O gaşcă de patroni oportunişti, în frunte cu Gigi, căruia presa i-a lipit apelativul „Balamuc“. Bază materială precară. Public puţin, dar zurbagiu.Corbule, nu te lăsa!
