Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lobby în România: 40% din demersuri eşuează

Publicat in Capital, joi 4 iulie 2013 ·

Se zice că pentru fiecare ban investit în specialiștii în lobby vei obține o sută de bani. Lor li se datorează multe inițiative legislative, tot ei influențează poziția politicienilor, dar bifează și multe eșecuri. Un do­meniu strâns legat de putere, despre care nu se știe mai nimic.

«Corupția este o infracțiune, lobby-ul este o profesie». Cam așa va suna răspunsul iritat al oricărui practicant al acestei meserii despre care nu se știe mai nimic, dar care este confundată la tot pasul fie cu abuzul de putere, fie cu conflictul de interese. Cine este de vină pentru această neclaritate? Cam toți actorii implicați, toți punând umărul, direct sau indirect, la amânarea realizării unei legi a lobby-ului, la peste zece ani de la prima inițiativă de acest tip. „Lipsa unei legi a lobby-ului este exact ceea ce îşi doresc cei care desfăşoară activităţi de lobby în România, clienţii acestora, dar şi politicienii. Este evident faptul că pentru toți aceştia este mai convenabilă absenţa informaţiilor legate de clienţi, interese, venituri şi cheltuieli, chiar dacă astfel se pun semne de întrebare cu privire la întreaga activitate desfăşurată“, spune Aurelian Horja, consultant cu vechime și coautor al primului studiu autohton pe această temă, „ Lobby în România“.

Revenind, totuși, inițiative în acest sens au fost: „până în prezent am văzut şase proiecte, însă nu reuşesc să identific în niciunul dorinţa reală de a transparentiza activitatea de lobby. Am din ce în ce mai mult opinia că aceste legi au fost făcute pentru a fi respinse“.

Una dintre principalele probleme ale propunerilor de până acum a fost impunerea unor proceduri birocratice aberante, explică Laura Florea, președintele Asociației Registrul Român de Lobby: „proiectele anterioare includeau prevederi prin care și lobbistii și politicienii trebuiau să declare toate întâlnirile și conținutul discuțiilor,

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum 59 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Timişoara: Bărbat de 31 de ani, găsit mort într-un bazin de înot

News.ro acum 28 minute
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort într-un bazin de înot din Timişoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului.

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum 54 minute
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Ciolacu: De 10 ani președintele s-a implicat în politică / Burduja a avut o întâlnire cu Iohannis: „ A fost o întâlnire instituțională, în calitate de ministru”

G4Media acum 15 minute
Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, a declarat, miercuri, întrebat în legătură cu faptul că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis, că fiecare candidat face ce doreşte, menţionând că

Un adolescent de 16 ani a murit după ce el și familia lui s-au intoxicat cu o substanță antiparazitară pentru oi. Unde a avut loc tragedia

Ziare.com acum 59 minute
Un adolescent în vârstă de 16 ani din Bistrița-Năsăud a murit după ce el și familia lui s-au intoxicat cu un antiparazitar pentru animale. Săptămâna trecută, toată familia a ajuns la spital în urma unei intoxicații cu o substanță antiparazitară util

Americanii de la Black Sea Oil & Gas lansează în România o companie în domeniul biogazului

Mediafax acum 34 minute
Cu sediul central în Bucureşti, BSOG Energy urmează să construiască centrale de biogaz în ţară, fiecare amplasament fiind estimat să aibă o capacitate de minimum 15 MW. „În parteneriat cu acţionarii noştri, Carlyle şi BERD, prin ȋnfiinţarea BSOG Ene

Noua față a conflictului dintre cele două Corei. Kim Jong-un trimite baloane cu gunoi și excremente în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 23 minute
Coreea de Sud şi-a avertizat locuitorii din apropierea graniţei cu Coreea de Nord să fie în alertă după ce în presă au apărut relatări conform cărora au fost detectate peste 100 de baloane care transportau diverse obiecte, inclusiv ceea ce părea a f

Volkswagen anunţă o maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, în 2027, în Europa

News.ro acum 2 ore
Gigantul auto german Volkswagen anunţă că urmează să prezinte în 2027 un model de maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, care urmează să fie fabricat în Europa şi să poziţioneze grupul în cursa maşinilor electrice destinate marel

Marius Tucă Show începe miercuri, 29 mai, de la ora 19:30, live pe gândul.ro. Invitați: Adrian Oianu și Dan Podaru

Gandul acum 25 minute
Invitații zilei sunt Adrian Oianu și Dan Podaru, politicieni. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Stradă închisă după ce polițiștii au găsit un proiectil pe trotuar. A fost evacuată o școală din apropiere

Ziare.com acum o ora
Traficul a fost restricționat pe o stradă din Sectorul 3, după găsirea unui proiectil pe trotuar, miercuri, 29 mai. O școală din apropiere a fost evacuată complet. Geniștii au analizat dispozitivul și au ajuns la concluzia că nu reprezintă un perico

Vremea

București
acum

21°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

20°
mie.

13°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

11°/18°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
Timisoara
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°