Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unirea Shopping Center îşi măreşte suprafaţa

Publicat in Gandul, duminică 26 octombrie 2008 ·

Magazinul Unirea din Capitală îşi va dubla în următorii trei ani suprafaţa închiriabilă la 160.000 de metri pătraţi, în urma unor investiţii de 100 de milioane de euro, au anunţat proprietarii centrului, familia Adamescu.

„Până la sfârşitul acestei luni vom inaugura la magazinul Unirea două lifturi panoramice care facilitează accesul clienţilor spre zona de food-court şi fun-land. În plus, pentru partea de indoor, am modernizat vechiului sistem de advertising - casete luminoase, bannere, roll-up-uri - prin crearea unui sistem de 84 de plasme.

Investiţiile în cele două proiecte au fost de circa un milion de euro”, a declarat Carmen Adamescu, agenţiei Mediafax.

Totodată, centrul va mai avea până în vara anului viitor un sistem de uşi rotative şi un sistem de ventilaţie de cinci milioane de euro, au mai spus proprietarii centrului.

Pentru acest an, compania estimează o cifră de afacere de 21 de milioane de euro, în creştere cu două milioane faţă de anul trecut. În topul „300 ce mai bogaţi români” editat de revista Capital, familia Adamescu ocupă locul opt cu o avere estimată la 1 – 1,1 miliarde de euro, iar în topul „500 miliardari” editat de Adevărul, ocupă locul 11, cu o avere estimată la 600 – 650 de milioane de euro. (A.G.)

Magazinul Unirea din Capitală îşi va dubla în următorii trei ani suprafaţa închiriabilă la 160.000 de metri pătraţi, în urma unor investiţii de 100 de milioane de euro, au anunţat proprietarii centrului, familia Adamescu.

„Până la sfârşitul acestei luni vom inaugura la magazinul Unirea două lifturi panoramice care facilitează accesul clienţilor spre zona de food-court şi fun-land. În plus, pentru partea de indoor, am modernizat vechiului sistem de advertising - casete luminoase, bannere, roll-up-uri - prin crearea unui sistem de 84 de plasme.

Investiţiile în cele două proiecte au fost de circa un milion

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 5 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 6 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 8 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 8 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 7 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 5 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 11 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 9 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°