Mereu m-am întrebat în ce o fi călcat Băsescu când era mic de are norocul ăsta: nu doar să câştige alegeri după alegeri la milimetru, dar şi să fie cadorisit de soartă cu atare adversari politici. Sursa: EVZ

Cu popularitatea redusă, cu PDL prăbuşit în sondaje, cu o criză care nu se mai termină şi doar un an jumătate până la prima confruntare la urne, ai fi zis că timpul joacă pentru oponenţii săi. Când colo, trăim un nou moment stelar din categoria "Geoană, dragostea mea". În loc să stea liniştiţi să se uite la film cu punga de popcorn în braţe, aşteptând ca Boc să aducă bugetul ţării pe linie, iar ei să culeagă roadele, cum e regula în politică, marii lideri români de opoziţie nu se pot abţine şi acţionează, strategizează, se dau tumba, ca să se vadă la TV. Pare să fie ca scărpinatul în public: contraproductiv, dar irepresibil.

Nu era suficient că liberalii defilau cot la cot de câţiva ani cu partidul lui Voiculescu (ştiu, dar hai să păstrăm convenţia de limbaj, că ăla ar fi un partid) şi cu PSD, având ca fixaţie demolarea individuală a lui Băsescu. Asta le dădea oricum acces nelimitat la vuvuzelele electronice ale mogulului, dar păstrau măcar aparenţa independenţei. Nu e clar ce câştigă în plus dl Antonescu dacă se agaţă cu acte de sacoul bej în carouri al lui Voiculescu, model Romarta, circa 1976. Dar ce pierde, e limpede: pretenţia de onorabilitate, plus coerenţa propriului partid şi a electoratului său, care, totuşi, nu e compus doar din fanatici dispuşi să înghită orice din ură faţă de preşedinte.

Toate astea sunt însă nimic pe lângă viziunea luminoasă a dlui Ponta, care a ridicat jocul la nivelul 2: într-o emisiune TV şi pe blogul personal a spus cu subiect şi predicat că PSD se va alătura construcţiei, formalizând-o la notariat, astfel încât cele trei partide să meargă împreună în viitoarele alegeri. La localele din vara lui