Din studiile critice ale Vioricai Raduta lipseste spiritul critic. Autoarea nu ii ierarhizeaza pe scriitori, nu ii caracterizeaza astfel incat sa se distinga unul de altul.
Viorica Raduta scrie impecabil. Ne convingem de aceasta inca din clipa in care deschidem cartea sa de studii critice Interpolari si interpolari (Cluj-Napoca, Casa Cartii de Stiinta, 2007). Cuvintele sunt folosite in cunostinta de cauza, iar frazele au o taietura eleganta. In plus, exista (sub forma unei prezentari pe coperta a patra) girul lui Cornel Ungureanu, o autoritate in domeniu: "Viorica Raduta este un carturar eminent, un critic, istoric literar si comparatist temeinic, ale carui contributii merita a fi luate in seama".
Din nefericire insa, din studiile critice ale Vioricai Raduta lipseste spiritul critic. Autoarea nu ii ierarhizeaza pe scriitori, nu ii caracterizeaza astfel incat sa se distinga unul de altul. Toti sunt tratati cu aceeasi gravitate, ca si cum ar fi profeti pierduti in negura timpurilor. In loc sa reactioneze fata de texte, sa le evalueze, sa constate in ce masura sunt active din punct de vedere estetic, ea le descifreaza ca pe niste inscriptii sacre sau filosofeaza pe marginea lor. Drept urmare, discursul critic se transforma intr-o masina de uniformizat scriitori. Daca la un examen am scrie pe tabla extrase din comentariile Vioricai Raduta (omitand din cuprinsul lor numele scriitorilor) si am cere studentilor sa ghiceasca la cine se refera autoarea, nimeni nu ar reusi sa treaca examenul.
Sa facem si noi o experienta, si anume sa incercam sa ghicim despre cine e vorba in fiecare dintre urmatoarele trei pasaje:
"Translatia in spatiul vaguitatii se petrece dupa decorporalizare. Un 'inauntru' activat, insa, va face posibila intalnirea gandirii cu adevarata 'existenta'. Atunci interiorul se manifesta in afara, inseninat, solarizat etc.";