Mesajul a fost trimis. Multumesc!

The Sun scrie că romii din România se pregătesc să invadeze Marea Britanie

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 8 februarie 2013 ·

Tabloidul britanic a realizat un reportaj la Pata Rât, lângă Cluj, și susține că romii, discriminați de către autorități și forțați să-și părăsească locuințele, se vor îndrepta spre Marea Britanie în momentul în care vor fi ridicate restricțiile privind migrația.

„Convinși că sunt urâți în țara lor natală - unde li se interzice să-și ajutoarele sociale - mulți spun că plănuiesc activ să se mute în Regatul Unit”, scrie The Sun.

Sebastian Hoce (24 de ani), care locuieşte la groapa de gunoi, spune că majoritatea bărbaţilor din familia sa au reuşit deja să scape de condiţiile barbare mutându-se în Marea Britanie. Ei au obţinut vize să lucreze în Regatul Unit în cadrul actualului sistem. Bărbatul adaugă însă că nimic nu-i va putea opri pe ceilalţi să li se alăture după schimbarea legislaţiei în luna ianuarie a anului viitor, iar românii se vor putea muta în Marea Britanie chiar dacă nu locuri de muncă pregătite, relatează The Sun, citat de Agerpres.

Într-o engleză aproape perfectă şi arătând deja semne de accent cockney, Sebastian a spus: „Mi-am petrecut ultimii cinci ani locuind la Walthamstow, în estul Londrei. Am venit aici să-mi văd soţi şi fiul de doi ani. Dar miercuri voi zbura din nou spre Londra. Mi-ar plăcea să-mi aduc cu mine în Regatul Unit soţia şi fiul, dar fiul este bolnav şi, aşa cum sunt lucrurile acum, nu putem obţine un medic acolo. Dar când sistemul se va schimba, vom putea să-l ducem la un medic în Londra. Lucrez ca zugrav şi am un număr de asigurare naţională şi toate celelalte”.

”Mama, tata şi fratele sunt de asemenea la Londra. Plătesc chirie 800 de lire pe lună, dar 600 de lire din acea sumă sunt acoperite de ajutorul de locuinţă. Fratele meu primeşte ajutor pentru copil, iar mama mea primeşte ajutor pentru persoane cu handicap, deoarece are probleme cu spatele. Este o viaţă bună şi este o lume diferită de acea

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 2 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 3 ore
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

Doi angajaţi ai unei bănci, cercetaţi într-un dosar de fraudă / Unul dintre ei şi-a însuşit peste 137.000 de euro din contul unui client, fiind ajutat de al doilea

News.ro acum o ora
Doi angajaţi ai unei bănci sunt cercetaţi pentru acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce unul dintre ei, ajutat de celălalt, a c

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum 2 ore
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

PSD: Nicuşor Dan trebuie să aleagă dacă merge sau nu cu penalii în campanie. El are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine

News.ro acum 2 ore
Social-democraţii consideră că, după trimiterea în judecată a inculpatei Clotilde Armand, candidatul pentru Primăria Generală Nicuşor Dan are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine în această campanie electorală. Nicuş

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum 55 minute
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 6 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 57 minute
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Prim-ministrul Marcel Ciolacu: Mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. Am dat şi ordonanţa

News.ro acum o ora
Şeful Guvernului Marcel Ciolacu a precizat că mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. El a amintit că, în acest sens, a fost emisă ordonanţa. „Vedeţi că am intrat în procedura de implementare. O să explice doa

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°