După ce am pierdut vremea mai bine de opt ani cu un preşedinte jucător pentru el însuşi, a venit vremea ca România să redevină ea ”jucătoare” pentru viitorul ei ca ţară. În această cheie aş interpreta parteneriatul strategic cu China anunţat de premierul Victor Ponta la Beijing. Turneul asiatic al premierului Victor Ponta a trecut destul de neobservat în semnificaţiile sale de viitor. Mult mai multă atenţie s-a acordat vizitei premierului la Berlin, de exemplu. A considera că Beijingul e mai puţin important în politica şi în economia internaţională decât o ţară europeană este o dovadă de lipsă de perspectivă. Ba chiar am citit critici de genul: ce caută premierul României în ţări “nedemocratice”. Atunci când liderii marilor state europene caută investiţii la Beijing, pe ei nu-i întreabă nimeni de democraţie, ci numai de efectele concrete ale demersului. Dar, ca întotdeauna, România trebuie să fie mai catolică decât Papa… Cele mai neinspirate însă mi s-au părut comentariile care considerau că şeful Guvernului face turism în Asia ca şi cum, la un asemenea nivel de responsabilitate şi încărcătură diplomatică, se poate vorbi de distracţie… Să încetăm atunci orice vizite în străinătate ale oficialilor români ca nu cumva să pară turistice, să ne închidem între patru pereţi şi să aşteptăm ca binele să ne pice din cer… Trecând peste aceste judecăţi înguste, parteneriatul care se prefigurează între România şi China are nu doar semnificaţia reluării şi dezvoltării unei relaţii pe nedrept marginalizate, ci şi transformarea României în ţară ”jucătoare” pe scenele internaţionale. Imediat, pesimiştii de serviciu vor da din cap a pagubă şi se vor căina că şi aşa nu ne bagă nimeni în seamă. Păi tocmai pentru că nu ne jucăm atuurile, de aceea am devenit nebăgaţi în seamă. Sau pentru că persoanele de la vârful statului român au fost jucători pentru ei înşişi şi pentru politica lor îng