Ziua în care Mihail Sergheevici Gorbaciov, ultimul preşedinte al Uniunii Sovietice, punea pentru prima oară piciorul pe pământul României non-comuniste. La precedenta sa vizită, în iulie 1989, Gorbaciov a găsit la Bucureşti o atmosferă de cavou, cu un dictator - Ceauşescu - care transformase ţara într-un tablou supranatural.
Actul 1. La scurt timp după sosirea în România, Gorbaciov face o declaraţie tăioasă: „Soţii Ceauşescu nu trebuiau împuşcaţi ca nişte animale, indiferent cât de grea era situaţia în România! Un asemenea gest nu poate fi acceptat". Aflat la un pas de oaspetele rus, Ion Iliescu râde, dar nu e râsul lui.
Actul 2. După întâlnirea cu Gorbaciov, Ion Iliescu declară că i-a sugerat acestuia să mai spargă din „prejudecăţile şi fabulaţiile" potrivit cărora în decembrie 1989 „n-ar fi fost revoluţie" şi că noul regim ar fi cerut „să vină ruşii".
Actul 3. Seara, la Clubul Diplomaţilor, Gorbaciov spune ce voia să audă Iliescu: „Ceauşescu a fost răsturnat de poporul român, nu de agenţii străini", „în discuţia de la Malta nu a fost discutată problema României", „Uniunea Sovietică nu s-a implicat în schimbările din estul Europei".
Ce duios!... Dar e dreptul lui Gorbaciov să declare ce vrea. Ca fost şef de stat, nu poate spune că în decembrie '89 a trimis în România vreo câteva zeci de mii de agenţi sovietici. Şi totuşi, dacă te gândeşti că omul acesta a câştigat respectul planetei nu doar prin perestroika (restructurare), ci şi prin glasnost (transparenţă)... Acum, transparenţa pare un moft. Katorîi glasnost, tavariş Mihail Sergheevici?
Continuăm zigzagul cu un pasaj halucinant al lui Ion Iliescu. „Au rămas oamenii cu mintea întârziată, care sunt marcaţi într-o manieră veche, depăşită de abordare, care repetă, de fapt, prejudecăţile lui Ceauşescu şi afirmaţiile lui în legătură cu Revoluţia română, cum că n-ar fi fost revolu
