Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interviu de angajare. Cum răspunzi corect la întrebarea "Unde vă vedeţi peste cinci ani"

Publicat in Gandul, duminică 24 iunie 2012 ·

Una dintre întrebările cu care se pot confrunta candidaţii, în cadrul unui interviu de angajare, atunci când vor să obţină un nou loc de muncă, este "Unde vă vedeţi peste cinci ani?". Scopul pe care îl urmăresc angajatorii prin intermediul acestei întrebări este acela de a determina care sunt planurile de viitor ale persoanei care aplică pentru obţinerea unei anumite funcţii şi evoluţia ei pe termen lung în cadrul companiei sau al poziţiei respective.

"Trebuie să înţelegem că un potenţial angajator serios îşi doreşte să ştie care sunt planurile tale pe termen mediu şi lung, pentru a încerca să identifice dacă îţi poate oferi acel ceva sau în cât timp nu va mai putea şi te va pierde", a declarat pentru gândul Cătălina Rascu, recruitment coordinator al Consulteam.

"Întrebarea <> este utilizată de către specialiştii în resurse umane atunci când obiectivele companiei pentru care angajează vizează, în principal, evoluţia pe termen lung a candidatului în cadrul respectivei poziţii sau a respectivei organizaţii", a declarat pentru gândul şi Sorin Diulescu, regional manager pentru zona de Est în cadrul ManpowerGroup România.

Prin intermediul acestei întrebări, persoana care conduce interviul de angajare poate avea ca scop atât aflarea obiectivelor viitorului angajat în plan profesional, cât şi gradul de conştientizare al acţiunilor pe care el trebuie să le realizeze în vedere atingerea lor şi potenţialul de conducere al acestuia, după cum susţin specialiştii ManpowerGroup.

"Se vor putea evalua şi perspectivele candidatului în zona de leardership, pontenţialul său în acest sens, raportarea realistă, ca şi perioadă de evoluţie, de la stadiul profesional actual la ulterioare roluri de coordonare", explică Diulescu.

De asemenea, angajatorii au posibilitatea de a vedea adevărata disponibilitate a candidatului pe

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 2 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 47 minute
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Turcia se va alătura Africii de Sud în procesul de genocid intentat Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie

Ziare.com acum 26 minute
Turcia se va alătura procesului de genocid intentat de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga, a declarat miercuri, 1 mai, ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, relatează Reuters. "După finalizarea

DNSC, atenţionare pentru cei care fac cumpărături online: Infractorii cibernetici folosesc frecvent zilele de sărbătoare pentru a-şi mula scenariile pe noul context, profitând de graba, neatenţia şi entuziasmul cumpărătorilor

News.ro acum o ora
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică - DNSC vine, miercuri, cu o atenţionare pentru cei care fac cumpărături online, arătând că infractorii cibernetici folosesc frecvent zilele de sărbătoare pentru a-şi mula scenariile pe noul context, pr

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 4 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum o ora
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

UPDATE - Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere / Ce spune ministrul Alexandru Rafila

News.ro acum 21 minute
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

Proteste violente de Ziua Muncii în Franţa şi Turcia

Mediafax acum o ora
Proteste violente au loc miercuri în mai multe oraşe din Franţa şi Turcia. Manifestările la care participă zeci de mii de oameni sunt organizate cu ocazia Zilei Muncii. Poliţiştii au făcut numeroase arestări.

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 27 minute
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 5 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

8°/21°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°