Mohamed ElBaradei, fost director al Agentiei Internationale pentru Energie Atomica (AIEA), a fost numit sambata prim-ministru al Egiptului, a anuntat miscarea Tamarrod, aflata la originea revoltei care a dus la inlaturarea de la putere a presedintelui islamist Mohamed Morsi.
O sursa militara a precizat pentru AFP ca ElBaradei va depune juramantul in functia de prim-ministru in cursul serii. Agentia Mena a informat la randul sau ca ElBaradei l-a intalnit sambata pe presedintele interimar Adly Mansour.
Mohammed ElBaradei, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, in 2005, pentru activitatea sa in cadrul AIEA, a revenit in Egipt, in 2010, pentru a se opune regimului Mubarak, sustinand activ revolta impotriva acestuia in ianuarie-februarie 2011.
ElBaradei (71 de ani) a fost mandatat de principala coalitie a opozitiei, Frontul Salvarii Nationale (FSN), si de grupurile de tineret care au condus protestele anti-Morsi sa negocieze cu fortele armate si a fost prezent atunci cand comandantul acestora din urma, generalul Abdel Fattah al-Sisi, a anuntat miercuri preluarea puterii in Egipt de catre armata.
"El este o personalitate internationala, popular in randul tinerilor, si crede intr-o democratie care sa includa toate fortele politice. Este, de asemenea, popular in randul unora dintre grupurile islamiste", a afirmat atunci o sursa apropiata de comandamentul militar.
Potrivit unor surse politice, ElBaradei ar fi o personalitate agreata si de guvernele occidentale, care au evitat cu orice pret sa numeasca inlaturarea de la putere a lui Mohamed Morsi si a Fratilor Musulmani o lovitura de stat militara.
'Foaia de parcurs', elaborata de armata in coordonare cu opozitia si cu principalii responsabili religiosi ai tarii, prevede desemnarea unui guvern interimar 'investit cu puteri depline', urmand sa fie organiza