Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ierarhia nemeritului

Publicat in Jurnalul, marți 16 aprilie 2013 ·

Se făcea că puteam să călătoresc înapoi în timp, nu îndărătul secolelor care s-au scurs, ci în timpul scurt al vieții mele, spre oricare dintre vârstele pe care le-am avut. Cum să nu profiți de o astfel de ocazie, grăbindu-te să redevii tânăr ? Ba încă un tânăr al zilelor noastre, nu unul din trecut, căci condiția de bază a înfăptuirii miracolului era să nu pleci nicio clipă din prezent. Nici nu prea era cazul, fiindcă venea vârsta pe care ți-o doreai la tine. Eu am chemat în gând sfârșitul studenției, bucuros că voi avea un alt start în viața profesională decât acum  30 de ani. Atunci era în plină floare comunismul, lipsea libertatea și viitorul cam făcea zâmbre, în loc să zâmbească! Ehei, altceva este acum,  când râde cu toată gura, vrând parcă să se ia la întrecere cu președintele Băsescu.

  

Iată-mă, așadar, proaspăt absolvent al facultății de drept, într-o țară liberă, europeană, cu un viitor râzând cu gura până la urechi în față! Intru, după o scurtă perioadă de relaxare, în câmpul muncii. Ca fiu al unor oameni învățați cu munca la câmp, mă gândesc că n-o să fie nicio problemă. Dar este! În sensul că, deși mă străduiesc din răsputeri, constat după câțiva ani de activitate că nu m-am îndepărtat prea mult de locul din care am plecat. Bat, cum s-ar zice, pasul pe loc, spre deosebire de unii dintre foștii mei colegi, care s-au dus departe în față.

   

Până la urmă, îmi iau inima în dinți și îl caut pe scriitorul bătrân care mi-a dat un premiu literar în studenție. Cum are reputația unui om foarte înțelept mă va ajuta poate să înțeleg ce se întâmplă. Am și un pretext bun să-l vizitez, tocmai mi-a apărut prima carte. În plan literar, îmi merge bine, nu progresez însă deloc în plan social.

  

Al cui fiu ești tu, băiete? mă întreabă dintr-odată maestrul. Spun al cui. Cum stau ai tăi cu averea? Sunt milionari? continuă șirul întrebărilor.

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 7 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 11 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°