Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ionel Miu - din navigator a ajuns preşedinte la Crucea Roşie Constanţa

Publicat in Adevarul, duminică 13 noiembrie 2011 ·

Este de cinci ani voluntar al Crucii Roşii. Vineri, el a fost ales preşedinte al filialei de Cruce Roşie Constanţa cu 19 voturi. Nu a fost recompensat niciodată băneşte pentru munca sa. Nici funcţia de preşedinte nu-i aduce vreun ban în buzunar. „E o funcţie onorifică“, spune el.

Timp de 20 de ani, Ionel Miu (44 de ani) a fost navigator. Apoi, în viaţa lui a venit un moment de cotitură: s-a despărţit de tovarăşa sa de viaţă cu care are un copil, în vârstă de 14 ani. În acea perioadă tulbure din viaţa sa s-a înscris la cursurile de psihologie ale unei facultăţi particulare din Constanţa. „Aveam mult timp liber pe atunci. Am vrut ca pe lângă facultate să mai fac ceva util şi am ales şi eu să fiu voluntar“, povesteşte Ionel Miu.

Aşa a ajuns fostul navigator să predea micuţilor de la grădiniţă lecţii de sănătate, să ducă ajutoare oamenilor care au rămas fără case în urma inundaţiilor şi să acorde primul ajutor turiştilor. „Staţi să mă uit pe carnet să vă zic sigur de când sunt voluntar: de pe 1.02.2006“, spune el cu mândrie.

„Mi-a plăcut mult cum am fost tratat. Este foarte important când oamenii au încredere în munca ta şi îţi arată asta prin resposabilităţi. De fapt, încrederea ar trebui să fie reciprocă“, spune Miu.

A cărat ajutoare cu maşina lui

În primele sale zile de voluntariat a participat la fiecare acţiune la care a fost solicitat, de la acordarea primului ajutor pe plajă până la cărat corturile care trebuiau montate pentru înfiinţarea punctelor de prim-ajutor. Nici acum nu se dă în lături de la nici o muncă dacă i se cere. „Am transportat ajutoarele la satele de pe lângă Amzacea cu maşina mea. Dar nu a contat asta. Mulţumirea pe care am văzut-o în ochii oamenilor cărora le-am dus ajutoare a fost mai importantă decât orice sumă de bani“, spune el.

„Micuţii află că nu trebuie să le fie frică de o rană“

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 3 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 5 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 7 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum o ora
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 3 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 10 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 7 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 3 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 6 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°